Goana dupa forma

De doua saptamani am inceput sa fug pe mal. Este digul format ca un reazem al citadelei impotriva tendintei apelor de a-si iesi din matca si strabate urba dintr-un capat in altul. In stanga si dreapta lui se nasc la fiecare pas zornic facturi de viu, oaze de vegetatie ce te imbata in consensul lor simfonic.
Prima saptamana a fost adevarata cazna, un travaliu acerb, ce cu siguranta a devansat in amplitudine suferintele oricaror martiri din istoria recenta. Sa fim totusi realisti, pentru fiecare persoana, povara carata de ea e cea mai grea.
Vicisitudinea rezulta din faptul ca eu, tanar barbat in floarea varstei, imi scald zilnic plamanii in aromele hipnotice ale duhanului. Si nu oricum, imi insusesc doua colete de tabac in circuitul deja ultragiat de narvuri cotidiene.
Dar de ieri am plamadit ceea ce pana acum ceva vreme parea imposibil, o prognoza a abandonului. Nu judecati preconceput, nu ma refer la fuga ci chiar la stupefiantul legal.
Se pare ca alergarea asta da roade inopinate.
Desigur truda zilnica nu o puteam infrunta singur, asa ca mi-am creat un cardas. Si nu un alterego cum s-ar hazarda unii dintre voi sa afirme, ci una din vetustele cunostiinte devenita libovnic in prezent. Fugim amandoi aproximativ trei kilometrii pe zi de ne spalam si treningurile pe parcurs. Doua muste dintr-o lovitura. Trei sau patru daca se adeveresc si pronosticurile abreviate din actiunea particulara.
E ca un safari, la fiecare pas intampinam noi specii sau forme de materie nebanuite. Le voi trece in revista pe toate la momentul oportun, dar acum ma voi rezuma la una, cea a tinerilor manelisti. Cu varsta surpinsa de metehnele pubertatii, acest specimen raspandit larg se grupeaza in carduri de minim trei ce bantuie spatiile publice populate. Deseori inarmati cu mici aparate de ultima generatie ce scot detonatii arabico-latine invers proportionale cu dimensiunile sistemelor electronice, acestia adulmeca tacticos izul femelelor maneliste, exemplare auguste ale feminitatii. Odata ce prada a fost racolata, ei isi stabilesc perimetrul de-a lungul digului, marcandu-l cu injurii, coji de seminte sau pete de umed.
Ii trasez zilnic cu privirea grava cand trec pe langa ei. Si ei ma vad, dar dintr-un motiv inca difuz, nu reusesc sa ma scruteze.
Sa vedem ce ne rezerva viitorul.