Alte soiuri

Astazi se fac trei saptamani de cand fug de burta, luand in considerare faptul ca o saptamana de fuga nu e ca una de luna. Evident e mai scurta decat vestimentatia impermeabila. Patru zile. Atat dainuie Golgota mea periodica. Dar duhovnicii avizati mi-ar da dreptate cand afirm ca sunt un egoist Hristos masochist. Deci nu ma plang, din contra, supliciul concis arboreste intr-o volubila potenta ce ma absoarbe vreo doua, trei ore. Totusi as vrea sa eludez amanuntele impactului activitatii asupra fizicului si psihicului meu mocnit. Pe de alta parte doresc sa-mi onorez promisiunea si sa descriu alte elemente relationale ivite pe parcursul traseului.
De indata ce talpile adidasilor fluenti snopesc asfaltul si primele palcuri de manelisti sunt devansate, isi fac aparitia grupurile de adolescente febrile.
Asociate cate doua, trei, isi desfasoara promenada cu pas agale de-a lungul digului carunt. Etaland portul lor sporadic, insusit prin hipnoza media, ele scutura priviri obtuze, sfioase, urmate de susoteli si desfatari libovite. Cutezanta puerila le insufla puterea de a depasi orice retineri, dand frau liber exprimarii dezinvolte, exercitiu de umanitate refulat odata cu inaintarea in varsta. Bine, modul in care o fac e lipsit de orice gratie si diplomatie.
... Dar pe cand le vor invata pe astea, vor ceda atitudinea fireasca, degajata.
Unele chiar ma fluiera, altele incearca sa imi taie calea. Nu ma amagesc singur, fac asta aproape cu oricine, nu ca as fi eu vreun Adonis. Problema e ca in ciuda diferentei de ani, cateodata iti fauresti ganduri corupte prin excesul de libido, care la mine de cateva saptamani nici nu mai stiu unde sa il imbulzesc, ca-mi iese prin porii ce deja scuipa excesiv transpiratie. Dar e un impuls pe care inca il tin sub control, nu de aprehensiunea gratiilor de fier ruginit, ci din simplul motiv ca, daca as articula vreodata la anii mei o faptura de saptesprezece ani, n-as mai putea sa scap de staruintele ei.

Goana dupa forma

De doua saptamani am inceput sa fug pe mal. Este digul format ca un reazem al citadelei impotriva tendintei apelor de a-si iesi din matca si strabate urba dintr-un capat in altul. In stanga si dreapta lui se nasc la fiecare pas zornic facturi de viu, oaze de vegetatie ce te imbata in consensul lor simfonic.
Prima saptamana a fost adevarata cazna, un travaliu acerb, ce cu siguranta a devansat in amplitudine suferintele oricaror martiri din istoria recenta. Sa fim totusi realisti, pentru fiecare persoana, povara carata de ea e cea mai grea.
Vicisitudinea rezulta din faptul ca eu, tanar barbat in floarea varstei, imi scald zilnic plamanii in aromele hipnotice ale duhanului. Si nu oricum, imi insusesc doua colete de tabac in circuitul deja ultragiat de narvuri cotidiene.
Dar de ieri am plamadit ceea ce pana acum ceva vreme parea imposibil, o prognoza a abandonului. Nu judecati preconceput, nu ma refer la fuga ci chiar la stupefiantul legal.
Se pare ca alergarea asta da roade inopinate.
Desigur truda zilnica nu o puteam infrunta singur, asa ca mi-am creat un cardas. Si nu un alterego cum s-ar hazarda unii dintre voi sa afirme, ci una din vetustele cunostiinte devenita libovnic in prezent. Fugim amandoi aproximativ trei kilometrii pe zi de ne spalam si treningurile pe parcurs. Doua muste dintr-o lovitura. Trei sau patru daca se adeveresc si pronosticurile abreviate din actiunea particulara.
E ca un safari, la fiecare pas intampinam noi specii sau forme de materie nebanuite. Le voi trece in revista pe toate la momentul oportun, dar acum ma voi rezuma la una, cea a tinerilor manelisti. Cu varsta surpinsa de metehnele pubertatii, acest specimen raspandit larg se grupeaza in carduri de minim trei ce bantuie spatiile publice populate. Deseori inarmati cu mici aparate de ultima generatie ce scot detonatii arabico-latine invers proportionale cu dimensiunile sistemelor electronice, acestia adulmeca tacticos izul femelelor maneliste, exemplare auguste ale feminitatii. Odata ce prada a fost racolata, ei isi stabilesc perimetrul de-a lungul digului, marcandu-l cu injurii, coji de seminte sau pete de umed.
Ii trasez zilnic cu privirea grava cand trec pe langa ei. Si ei ma vad, dar dintr-un motiv inca difuz, nu reusesc sa ma scruteze.
Sa vedem ce ne rezerva viitorul.

Iar dupa aceea, distanta ucide

De ce nu e totul mai aproape? De ce trebuie sa existe sentimente? De ce nu le simtim la potentialul lor maxim decat in momentul cand obiectul lor se pierde? De ce nu-mi gasesc fericirea decat in cele mai imposibile ipostaze? De ce naiba nu ma controlez mai des? De ce nu judec de la inceput toate posibilitatile? De ce nu e totul mai simplu? De ce altii pot? De ce ma complac? De ce ma urasc? De ce am nevoie de cineva? De ce provoc suferinta? De ce nu sunt imun? De ce e ea? De ce ma-ntreb? De ce nu gasesc deceniu in care sa fii fost si eu un geniu si nu in genul de cel nul, strivit de cerul cel mult? De ce dracu sa mai scriu ... si pentru cine?

Slab de inger

Astazi ne-am intalnit pentru prima oara, dupa clipe milenare de murmur sfatuitor. Ma asteptam sa fie altfel, sa aiba tot ce nu am eu si imi doresc. Dar nu. In afara de palcul impanat si nimbul stramb imi seamana leit. Raspunsurile le descopera deodata cu mine, desi are un simt civilizat al adevarului vast. Totusi valurile de adoratie senzoriala ma indeamna catre adanc, si incet, incet, imi depasesc timiditatea si las frau liber branhiilor indiscrete. Astfel incep conversatia jinduita de mult. Ma intampina cu replici scurte, putin absconse. Parca absorb reflectia reflexiei mele. E prudent, circumspect intr-un fel, ceea ce-mi forteaza mecanic postura defensiva. Sigur ascunde ceva. Doar e embrion providential, nu are cum sa nu-mi tainuiasca ceva. Inchei colocviul pentru moment, nu ma expun din prima. Totusi voi afla ce stie si el, cu riscul de a fi injunghiat pe la spate, si pentru recipisa ii voi aduce si pe ceilalti "eu" la masa.

Piatra si floare de colt

Ciudat malul asta. Nici nu mai tin minte exact de cand cursul m-a oropsit in ponorul acesta inlacrimat. Pielea rugoasa se repeta in sticla puhoiului framantat de gafaiala entuziasmata a naturii. Privesc neaparat in toate directiile si vad tot. Absolut tot ... si totul e in perpetua actiune. Doar eu sunt procletit cu imposibilitatea clintirii. Sunt franturi de clipa cand mutenia intregului ma inveleste. Alteori fiare ce zbiara m-nghit in gemetele lor. Stiu tot, dar la ce folos cand nu il pot impartasi? Daca as putea degusta savoarea somnului tamaduitor...

Despicarea brusca in lut imi farmeca racoarea. Silueta ei neprihanita isi dezveleste ondulos reliefurile slefuite cu dalta majestuoasa a timpului in nadra fecunda din adancuri. Talia arcuita ii balanseaza atent intreaga statura spre razele de viu, ce o insufletesc in fiecare moment. Coroana din alb limpede ii scalda obrajii virgini in focul din cer, si se desfata. Ma priveste acum. O privesc si eu din toate partile, cum as putea altfel? De as reusi sa-i soptesc tot ce este ea pentru mine ... dar nu pot, nu indraznesc.

Globul de aur este substituit de cel de argint. De atatea ori incat am incetat sa numar. Si ea e tot aici. Nu vrea sa ma paraseasca. Trebuie sa dau dovada de semetie, daca nu o voi face acum stiu ca restul va ramane pictat in tenebrele deceptiei. Se apleaca incet spre mine. O voi strange, chiar daca nu am brate. Nu se opreste. Se intinde peste mine si fiorul imi devoreaza ratiunea. Acum e incremenita si nu-i mai simt sfigmosul. Am ezitat prea mult, toata viata ei ...

As varsa suferinta in siroaie, dar nu pot. Tipatul naturii e aproape, il simt cum alearga furios prin ramurile gigantilor cu podoabe verzi. Si prima lacrima imi pateaza trupul uscat. Credeam ca e ea, salcia care sufera pentru suferinta mea, dar acum urmeaza alti stropi. Vin de peste tot in cadenta confuza. E umezeala si la baza mea si parca temelia se clatina incet. Cursul s-a intors dupa mine. Nu-mi mai pasa. Macar sa ma poarte spre alta placenta, unde sa uit si sa renasc nadejde completa.

Unul dintre raspunsuri

Am fost cazut la pamant si calcat in picioare,
de persoane ce n-au cedat pan-n-am sistat din miscare,
luand viata ca pe-o incercare, visand la impacare cu-nsetare,
angrenat in cursa spre disparare, hmm...
Poluare-n oceane, deseuri in corp,
topoare-n coloane omoara oameni cu euri in cord.
Am visat la pregnanta, dar a fost stearsa-n instanta de stanta,
pichete pe fata, tichete de masa ma-nvata sa nu cred in speranta,
oare cum pot altii?
Cand corporatii vor cotatii, inflatii sting natii, cum sa dormi?
Simt fiori, masoni frivoli cauta noi pioni pentru razboi
prin coli fac robi din noi.
Vad trupe legionare, regi fara legi morale,
de ei te legi pe veci deci cum sa alegi o cale?
Atatea patimi, uitam pagini de lacrimi si dafini din datini ...
luna urca-ncet printre paltini.
Afara vara, spre seara iesim din scara,
inmarmurit stau stana, doar eu si el in strada.
Ma uit in ochii lui intelepti si-ntreb,
caci vreau sa inteleg cum sa te-ndrepti cand astepti sa fii intreg.
El incepe sa-si mute firele carunte de pe frunte,
priveste spre curte si-mi raspunde:
singura punte ... e jumatatea, gaseste-o, umple-ti partea
cu bunatatea, dreptatea si incheie-ti cartea.
Inchide-ncet o parte de lume-n pleopa si-mi spune-n soapta:
ea te asteapta in alta halta.
Deci fugi spre ea, prin zile lungi de soare-n dungi si fulgi de nea
s-apuci atunci s-ajungi o stea ...

Aservit

- Yes, good evening.
- Hello.
- I'm calling for one of your employees.
- Well of course, which one are you demanding for?
- It's Cristine. Is she available?
- Yes. She could come right away if you want.
- And what rates do you have?
- Hundred fifty Euros for one hour.
- Does that include the transportation fee?
- Of course.
- Than it's settled.
- Where are you staying at?
- The §%$!?@ hotel in Vienna.
- Room number?
- Hundred twenty seven.
- And your name please?
- Adrian.
- Let me just confirm that.

- Hello?
- Is this Mr. Adrian?
- Yes.
- Cristine will arrive in half an hour.
- Thank you.
- Enjoy your evening, good bye.
- Thank you, all the best.

- Hello, I am Cristine.
- Adrian, nice to meet you. Make yourself comfortable.
- So where you from Adrian?
- Well. Eastern Europe. Romania, that is.
- Vai, incredibil. Eu sunt din Suceava.
- Nu-mi vine sa cred. Sunteti multe aici.
- Da. Oricum e plin de romani. Pot sa-mi aprind o tigara?
- Nu. Acum dezbraca-te...

Radeti voi

E un alt sfarsit de saptamana, ziua sase, ora opt, minutul douazecisisapte, secunda cincizecisinoua, clipa evacuarii cuprinsului searbad. Volanul se roteste dezinvolt mimand directia soselei arhaice, sfatuind rotile, farurile si restul fuzelajului terestru ce ne cuprinde. Ceilalti tusesc hohote de ras razlete printre gurile abundente de bere. Eu conduc, sofand totodata intreaga fractiune de suflete catre proxima zona urbana. Exuberanta evaziunii din robia satului ne indeamna la umor sec infantil si ne administreaza doze exponentiale de adrenalina. La naiba cu Preda, Rebreanu si alti purtatori ai stindardului rural! La naiba cu elogierile lor spurii. Noua ne frange spiritualitatea, ne curma creativitatea, ne seaca de viu. Dar acum acceptam mantuirea si sa ma ia dracu daca nu ma simt in sfarsit om. Imperfect, diform, muritor cu vicii sociale. Dar fara bariera secluziunii. Intram in urba, lichidul betiei de cuvinte s-a terminat de vreo patru, cinci kilometrii. Lumina sintetica dezveleste strazile animate ce se ciocnesc de geamurile masinii cu un freamat sfidator. Si ne place. Doua stopuri si oprim in parcarea din stanga.

- Bine, dar nu stam mult, nu?
- Nu ma. Bem niste "shoturi" si aia e.
- Ce etaj?
- Trei. Si are lift.

Atmosfera ospitaliera in garsoniera tinerei domnisoare cu zambet etern, ce parca ne astepta de secole. Luam loc, schimbam cateva replici si intra in decor vestita tuica nimicitoare de necazuri. Ei inchina. Eu inghit in sec. Ei rad cu pofta. Eu rad din complezenta. Ei inchina iar. Eu imi torn amarul in ceasca de cafea. Ei pun muzica. Ei danseaza. Ei inchina din nou. Ei, ei, ei! Le tai extazul fantasmagoric si le indrept atentia spre ceas. Obsecviosi consimt starea de fapt si ma urmeaza. Victoria stenahoriei se rasfrange in parbrizul zoios. Ii conduc iar. Puzderia anarhica a fost stapanita pentru moment. Macar o clipa sa se scalde si martirul in pohvalenia suprematiei afective.

- Imediat am ajuns!
- Asta e...

Confienta, sau naivitatea venerabilului

Cu cat o cunosc mai mult, cu atat mi-e mai puternic lehamite de oamenii astia hidosi ce ma-nconjoara si ipocrizia lor abjecta. Mi-a placut sa ma incred, si cum altfel sa-ti incepi calatoria daca nu prin a intinde mana sub orice pretext in nadejdea ca cineva tot se indura sa o stranga zdravan? Si asa am cazut inevitabil de cateva ori, propta fiind lasa si marsava. Adevarul imi zacea in fata printre zalele de zambet disimulat al ticalosului si deseori am descoperit ca cel mai angelic chip este templu sever al meschinului ingust. Nu am exprimat niciodata mai mult decat pretentia reciprocitatii, ca la respect sa mi se raspunda cu respect. Ma bazam pe principiul echilibrului universal, pe schimbul omniprezent de energie, pe interactiune, pe "The Secret"... si totusi nu e ca in filme, nu e ca in carti. Habitatul nostru e o jungla lipsita de legi. Si asta numai prin felul nostru de a fi. O stim cu totii. Repet o idee. Mi-e clar, dar totusi nu reusesc sa ma complac. Nici nu vreau. Nici nu pot. Nu sunt facut sa fiu rechin. Sunt leu, sub semnul soarelui devorant si sunt martor al pacii atunci cand totul in jurul meu se propaga in echilibru. Nu fac greseala sa cred ca acesta inseamna bine. Nu o mai fac. Onoarea e pentru fraieri si pentru susceptibili. A murit odata cu miturile cavalerilor medievali. Fie nu sunt in stare, fie asa e ea, lumea asta de doi lei, pentru care vei fi inselat odata s-odata, daca nu o faci tu la momentul oportun. Pe bune acum, ma simt ca intr-o pelicula despre ambianta mafiota regizata de Francis Ford Coppola, fiind constrans la travaliul circumspectiei pustii. Tin ochii-n patru si cand dorm, acerand stabil clipa in care cugetul paranoic va zbiera descreierat "sase!!!". Simt neputincios cum pe zi ce trece stropul asta de teama patologica se scurge in vasul agorafobiei, care odata spart ma va mistui atat pe mine cat si pe cei care au un raport cu persoana mea.

Repetitivitate, despre asta e iadul. Si mie mi se intampla iar si iar... spurcat iad din jar. Siniubirea celorlalti m-a facut ce sunt acum si continua sa-mi sileasca transcenderea. Decizia a fost intotdeauna a mea, dar a fost sedusa de angajamente scornite care mai apoi au eschivat cu dibacie obligativitatea retribuirii. Dar asa e diavolul si in metaforele biblice, promite cate in luna si stele pentru a te atrage sub egida lui. Iar odata acolo isi releva spinii veninosi, apti sa te subjuge la aservire vesnica. Poti sa-l condamni? Asta stie sa faca. Si daca il condamni, ramai cu asta si atat. Daca te mulezi dupa chipul si asemanarea lui, devii ceea ce ai meprizat cu staruinta.

Nu-mi plac majoritatea oamenilor, dar daca treceti pe langa mine pe strada nu ma veti recunoaste. Va veni insa si vremea cand ma voi remarca. Si atunci ferice de cei ce sunt diferiti de gloata. Cat despre gloata, sa cerce absolvire in futilitatea penitentei lor...