Inainte de toate a fost volbura

Justificarea incerta a firii noastre tulbure are acum o constanta infailibila, actuala indiferent de conditie fizica sau materiala ... patima. Ea e cea care contrabalanseaza dogmele impuse, iscand gaura tanjita catre refugiu, liman propriu al cautarii si implinirii. Pe alocuri se traduce in relief transformist, crainic al segnetei absolute, unde fondul vitreg isi neaga reticenta si se infrupta cu pofta din satioasa supa primordiala a formelor, reveland modele universale inca neintrebuintate. Alteori conturul orbeste, conferind o altruista impresie de adevar ezoteric si esenta narcisista isi admira silueta fetida. In acest miasm existential se scalda multi.

Naravul meu l-am descoperit mai ca toata lumea in plina formare, cand stimulii exteriori exercitau impulsuri imparabile asupra structurii mele emotive. Sapand in cimitirul prismelor expresive, printre mormane de manifestari tautologice ale reverberatiilor expansive in contemporanul epigramat, am dat de Pollux si mi-a taiat respiratia inca de la raportul cel dintai. Aliteratie volubila a predmeturilor sociale, fizice si metafizice, tipat pregnant al supararii si nu in ultimul rand, scanteie metalica a independentei. Nu aveam nevoie de mai mult. Mintea se delecta cu savoare nemarginita, largind cicloramele chestionarii fundamentelor la fiecare silaba cuibarita in lobul insetat. Si asa am pornit in cautarea fara sfarsit, luand in brate ghiduri felurite intr-un mod haotic dar necesar. A fost Nietzsche si Marx. Au urmat Heidegger, Platon si Schopenhauer. Iar in timp ce camarazii de suferinta ingurgitau sictiriti comentarii siloase la operele lui Ion Barbu, eu exaltam in superioritatea mea fatarnica la gandul ca ceilalti nici nu-l cunosc pe numele lui de nastere, Dan Barbilian. Era bine sa fi deasupra, dar totusi exista o lacuna. Intors la prima dragoste in incercarea disperata de a exploata toate colturile, am apasat intr-o seara varful pixului pe fila de hartie izolata si am inceput s-o decorez cu adoratie. Era vremea angoasei.

"Te spintec simetric cu sintaxe intacte, plimb spasme cinetic prin taxe si acte ..."

S-a asternut aproape un deceniu de atunci. M-am schimbat eu. S-a schimbat lumea din jurul meu. Viciul s-a adaptat la prezent, cum a stiut sa o faca intotdeauna.

Achitarea diametrala

Urasc fiecare nesimtit de scafald senin, involburat in girusuri siderale, ce se framanta in sterpul ponegrit al incaperii doar pentru a-mi jena analiza, stropindu-mi viu peste submultimi obosite ale fetei. Desi realizez ca am pierdut, imi permit sa ma repozitionez, pentru a evada iar si a nu trebui sa infrunt. Geamul este imbracat in bucata dreptunghiulara din fire sintetice inexpresive care mi-a acoperit atatea nopti forma, in timp ce fondul savura democratia imaginara. Asta de trei zile si intr-un mod imperfect, ca tot ceea ce sunt eu. Stingher in destinul sau, oblonul inselat in sensul propriu este imbratisat chibzuit de membrele crude din tegla sateasca, ce fug bezmetic de jur imprejur pentru a se aglutina intr-un joc ocult al materiei pe partea adversa. Din alianta lor arboreaza capul cvadrat cu frunte prozaica ce se pleaca curios peste crestetul meu timid. Ma tine in brate bezna, si ma acuza virulent. Genunchii ei ii proptesc pe ai mei, care imi sustin la randul lor coatele de care mi se rezema maxilarele. ... Sprijin, de asta am avut nevoie intotdeauna. Cat pot sa ma dispretuiesc pentru debilitatea aceasta. La inceput m-a timorat puhoiul de obscuritate ce m-a coplesit in jugul lui, dar acum am inteles negresit. Asta imi sopteste necontenit de atata vreme.

Ridic privirea defuncta din poalele ei. Degetele tresar la contactul rece cu metalul. Cordul delireaza in tempoul bezmetic al disperarii. Dintii inclestati isi macina armura intr-un suspin ermetic. Pleoapele aluneca potolite in jos, ferind ultimele boabe cristaline de suferinta ce o canta cortegiul celorlalte in litania stinsa de pe umerii obrajilor.

Iau lama convins, strang puternic, tai adanc si astept supus...

Nebuloasa

Maine am vazut o persoana noua. Era convinsa ca ieri va fi mai bine. Optimismul ei ma ingrijoreaza cateodata si atunci incerc sa o temperez prin predispozitia mea la absurdul deprimant. Dar ea intelege structura universului mai bine ca oricine, identificandu-se cu pustiul echivoc. Cunoaste sisteme stelare si se plimba nestingherita prin vid. Pentru asta o invidiez, dar incerc totodata sa delapidez enigmele ei talcuite, apeland la tertipuri atat de umane. Ea zambeste deplorabil, murmurand viitorul tuturor. O detest si incerc sa-mi deghizez repulsia printr-o mimica placida in lumina colturoasa a schimbului de minciuni. Macar de mi-ai arunca strelice de indiciu pentru a ma putea amagi, fie si minciuna. Erezia ta benevola o surclaseaza pe cea a semenilor si eu nu mai rezist asa. Doar sa am ceva de ce sa ma agat cu piscul unghiilor ponosite ale upovaintei mele. Dar ea isi intoarce spatele din nou schitand surasul jignitor ce evoca satios natura mea circumscrisa.

- Asa! Pleaca! Fa ce stii tu mai bine sa faci. Lasitatea infatisarii tale discrete ma face pe mine mai drastic. Eu sunt convins peste orice dubiu, ca exult in destoinicie...mai mult ca oricine altcineva. Tu esti cea care imi anihilezi imboldul!
- ...Ce stiai maine este completat de ceea ce vei banui ieri.

Molestarea principiilor

Tu cum persisti? Eu cautandu-ma, tatonand Mecca, Sambala, Paradis, Tartar, Iad si Gheena. Farmecul pesimismului ma consuma intr-un mod inopinat si ma delectez cu tot felul de arome silnice ale aspersiunii triviale in sinanstrofia jegului uman. Ieri m-am plimbat estompat prin scafa gloatei ce rataceste fervent pe potecile urbei. Nu se compara cu harmalaia zilnica ce dainuie intre zidurile capitalei, izbdu-se nesatios de scutul din piatra, asfalt si beton armat. Acolo lumea isi arde sufletul mai repede intr-o fuga necontenita dupa himera. Si mor fragmentari. Aici e mult prea multa complezenta in ritmul animatiei, personajele plafonandu-se intr-o fatalitate acceptata. Si totusi sunt haini si nauci, frecventand si ei cu o cadenta mai atenuata ceea ce imi permit sa numesc nimic. Goana dupa nimic. Portul scutului defensiv e considerat indatorire, servitute fata de propria noastra conceptie, si traim asa, zilnic. Cine a spus ca universul cum il cunoastem s-a nascut din haos si l-a inlocuit, a gresit. Uita-te in jur atent si vei observa starea primitiva in care salasluieste materia. Amestecul confuz nu e primordial, este contemporan.
Scap o privire pripelnica in balta ce-mi precede mersul si o ocolesc devreme. Sunt mai colcotos decat de obicei. Geanta botita ma urmeaza la fiecare pas, linistind pietonii depasiti in pripa, soptindu-le ca n-au de ce sa se sperie, coechipierul ei fiind prins adanc in ghearele ardorii tineresti. Niciodata nu am inghitit randuiala vremii si caracterul imitativ al localnicilor. Eu sunt altfel, nu de dragul de a fi, ci doar pentru ca asta e expresia personalitatii mele. Am ajuns. Ora chiulita sigur se va merita pentru asta. Ma opresc sa-mi trag suflul in fata usii metalice vopsite intr-un crem mat deasupra careia graviteaza firma postmodernista ce zbiara necontenit TUB. Si intru. Scarile abrupte ascunse printre cate un crampei de intuneric incep sa-mi descopere pultul lung din fier forjat. Ajuns in interior dau ochii cu prima persoana cunoscuta. Fata lui e un postament al extazului prob. Nu-l las sa scoata el primul cuvant.

- Au ajuns? Sunt aici?
- Da ma agitatule. Aici in spate.
- Hai sa ma prezinti.
- Uite aia care joaca dart sunt ei.

Un aer rece imi cutreiera picioarele. Ce maturi par.

- Ceau, eu sunt Vlad, bine ati venit.
- Salut. Razvan. El e Vlad si ala care doarme e tot Vlad, doar altul.

Seara asta vom face onorurile reale si atunci ne vom cunoaste cu adevarat. Pana atunci ma multumesc cu strangerea rece de mana a altor divergenti.

Solstitiu

Rigid noian al firii viciate ce-mi incearca uniformitatea necristalina reiterand cusur dupa teahna, de ce declini doar pentru a te augmenta cand las garda jos? Este princiar cuantumul de intrebari la care le tot decelez saradele iuzorii ce-mi disimuleaza justetea custarii repetitive. Revelatiile vin cu varsta si trec odata cu ea, cedand loja prezidentiala din placenta indeplinirii absolute. Si asa satisfactia nu poate fi saturata niciodata pe deplin, echilibrul din paos niciodata netulburat de interjectiile colocvialului. Dar nu generalizez. Altii nu-si pun intrebari. Nu ca nu i-ar sustine in demers materia lor cenusie, dar nu le considera necesare. Cat ii invidiez pentru pregnanta inteligibila a spectrului lor. Daca nu e alba, sigur e neagra. Lesne, nu? Nu. E si alba, si neagra, dar mai ales gri! Acutizand punctul x din momentul y, curbele probabilitatii ce-l strapung sunt infinite, nu doua. Iar eu imi pierd mintile in lumea asta doi dimensionala, macinat de vesnicul ce-ar fi fost daca?

Suntem patru in stanta insensibila organizata rudimentar si cadranele ostenite ne amintesc ca e trecut de ora doisprezece. Unul are o chitara cu incrustari tribale, unul doua tobe comune, unul trei degete pe fluier, eu patru versuri abstracte proftorite de cinci minute, si toti ne-am invaluit in mantaua emfatica a spirtului distilat. Caminul ne gazduieste sufletele trubadure de doua zile ce ne par a fi doua minute din secunda in care ne gandim la ele. Forfota Parisului se loveste de geam si ne imboldeste spre trama, nestiind ca noi nu putem parasi celula aceasta. Suntem aici si totusi nu facem parte din pastel, putem doar sa-l contemplam distant, izvodind critici nefondate, doar pentru a nu fi inerti. Ieri am jucat la Rennes, iar maine ne asteapta o scena si aici. Trac nu mai avem demult, doar fiorul de a intalni noi ansamble de însuşiri fundamentale psihice-morale.
Ne oprim din devierea aberanta si ne ingropam in acalmie meditativa. Si atunci numarul trei tresare, privirea lui ne parcurge rapid si erupe intr-o ardoare molipsitoare.

- Hai da-o-n masa de treaba. E a doua zi si n-am vazut decat muzee si biserici.
Ascultati-ma toti, ca stiu ca toti vreti asta. Ii doispe' trecut, profii dorm sigur p-acuma, nu?
- La cat s-au alcolizat, ii clar.
- Atunci fiti pa faza. Astia ne-au incuiat aici, si chiar daca am iesi din camera, n-am putea iesi din camin.
- Aha...
- Geamurile n-au gratii, nu?
- Pai nu.
- La ce etaj suntem?
- Unu.
- Pai vedeti, daca va uitati pe fereastra nu-i mare distanta. vre-un metru pa etaj sau asa...
- Mama, tu vrei sa sari?
- Nu ma, esti dus?! Coboram pe bordura si ne lasam in jos. Lasam geamul putin crapat si ne intoarcem pa la ...
- Ce-i cu galagia asta?! E trecut de miezul noptii si maine aveti spectacol! Ia treceti toti la perna, acum! Ce dracu, ca nu se poate odihni nimeni din cauza voastra. Somn. Acum! Si daca voi credeti ca puteti face dupa cum va taie capu', va inselati amarnic.