Molestarea principiilor

Tu cum persisti? Eu cautandu-ma, tatonand Mecca, Sambala, Paradis, Tartar, Iad si Gheena. Farmecul pesimismului ma consuma intr-un mod inopinat si ma delectez cu tot felul de arome silnice ale aspersiunii triviale in sinanstrofia jegului uman. Ieri m-am plimbat estompat prin scafa gloatei ce rataceste fervent pe potecile urbei. Nu se compara cu harmalaia zilnica ce dainuie intre zidurile capitalei, izbdu-se nesatios de scutul din piatra, asfalt si beton armat. Acolo lumea isi arde sufletul mai repede intr-o fuga necontenita dupa himera. Si mor fragmentari. Aici e mult prea multa complezenta in ritmul animatiei, personajele plafonandu-se intr-o fatalitate acceptata. Si totusi sunt haini si nauci, frecventand si ei cu o cadenta mai atenuata ceea ce imi permit sa numesc nimic. Goana dupa nimic. Portul scutului defensiv e considerat indatorire, servitute fata de propria noastra conceptie, si traim asa, zilnic. Cine a spus ca universul cum il cunoastem s-a nascut din haos si l-a inlocuit, a gresit. Uita-te in jur atent si vei observa starea primitiva in care salasluieste materia. Amestecul confuz nu e primordial, este contemporan.
Scap o privire pripelnica in balta ce-mi precede mersul si o ocolesc devreme. Sunt mai colcotos decat de obicei. Geanta botita ma urmeaza la fiecare pas, linistind pietonii depasiti in pripa, soptindu-le ca n-au de ce sa se sperie, coechipierul ei fiind prins adanc in ghearele ardorii tineresti. Niciodata nu am inghitit randuiala vremii si caracterul imitativ al localnicilor. Eu sunt altfel, nu de dragul de a fi, ci doar pentru ca asta e expresia personalitatii mele. Am ajuns. Ora chiulita sigur se va merita pentru asta. Ma opresc sa-mi trag suflul in fata usii metalice vopsite intr-un crem mat deasupra careia graviteaza firma postmodernista ce zbiara necontenit TUB. Si intru. Scarile abrupte ascunse printre cate un crampei de intuneric incep sa-mi descopere pultul lung din fier forjat. Ajuns in interior dau ochii cu prima persoana cunoscuta. Fata lui e un postament al extazului prob. Nu-l las sa scoata el primul cuvant.

- Au ajuns? Sunt aici?
- Da ma agitatule. Aici in spate.
- Hai sa ma prezinti.
- Uite aia care joaca dart sunt ei.

Un aer rece imi cutreiera picioarele. Ce maturi par.

- Ceau, eu sunt Vlad, bine ati venit.
- Salut. Razvan. El e Vlad si ala care doarme e tot Vlad, doar altul.

Seara asta vom face onorurile reale si atunci ne vom cunoaste cu adevarat. Pana atunci ma multumesc cu strangerea rece de mana a altor divergenti.