Montag, 2. Juni 2008

Solutia fiecarei probleme este o alta problema

Tie ti-e dor? Mie da. Cateodata doar, pentru ca nu sunt neaparat tipicul tau nostalgic. Si nu sunt de parere ca trecutul a fost mai bun decat prezentul sau decat va fi viitorul. A fost doar altfel, raportat la o alta fire. Nu este sanatos sa traiesti in trecut, bocind vremurile de glorie apuse, la fel cum prea multa umoare visatoare te poate izgoni din prezent. Eu sunt tot timpul cel de acum, desigur inraurit de practicile fanate si imbrancit de nazuinte. Nu neg asta. Si desi lumea mea este stramta si cealalta care o cuprinde imi repugna, probez intotdeauna statura mea. Mocneste in launtricul meu setea de infaptuire sincronica a noimelor personale. Incerc sa privesc dincolo de stele, sa cuprind bolta de ambele capete cu ambele maini si sa trag atat de puternic incat sa-mi largesc orizontul. Sa incapa cat mai multe concretizari in el. Dar nu intra. Si iar gresesc. Sunt vulnerabil la esecuri, cu toate ca stiu si sunt partial de acord cu afirmatia lui Einstein ca singurul motiv pentru timp este acela ca totul sa nu se intample deodata. In schimb incapatanarea mea nu are limite fixe uneori. De aceea nu sunt multumit niciodata pe deplin si mi-e foarte greu sa pastrez o constanta serpuinda printre gaurile negre ale neizbandei. Teoreticianul perfect nu poate fi si practicianul absolut. Cel putin in cazul de fata. Ar trebui gasit echilibrul. Uite ca stiu si asta. Dar prefer sa anatemizez parcursul existent in detrimentul unei eventuale redresari, si sa indur repercursiunile unei schimbari radicale de directie. Consecventa e pantecul fecund al reusitei. Eu nu o am si acesta este unul din motivele pentru obtuzitatea inchipuirilor mele. Si pana la urma voi, cei care imi cititi o parte din ganduri, de ce o faceti? Va rasfatati cu incoerenta zbuciumului meu? Sau va identificati cu dementa mea? Probabil e doar o lectura superficiala de seara sau dimineata. Dar pana la urma ce conteaza? Redactarile astea sunt pentru mine la fel cum e iubirea pentru voi, o solutie temporara de fericire absoluta.

Sonntag, 1. Juni 2008

Precarul sedentar

Vrei sa ne cunoastem, ipocritule? Zdreanta cu ochi de faianta imi adreseaza privirea goala si geroasa. Iar nu-i sunt pe plac. Mi-e somn, desi am dormit in noaptea precedenta, chiar mai mult decat destul. Sau de aceea mi-e somn? Nu stiu nici eu ce sa spun. Parca nu ma mai provoaca nimic, parca imi piere pofta de viata, de realizare si afirmare epica. Oricum mai e putin pana in 2012. Pentru ce mi-as mai irosi energia si asa sporadica? As vrea sa ma izolez de toate intemperiile intempestive, sa fug in raiul meu, in iadul altora. Binecuvantarea secluziunii nu este inteleasa de oricine. Este chiar interpretata gresit. Citandu-l pe Aristotel: "Pentru a trai singur, cineva trebuie sa fie un animal ... sau un zeu". In momentele astea nu mai tind sa ma amagesc cu zefirul dumnezeiesc, ma multumesc cu animalul din mine. Si lui vreau sa-i dau frau liber, sa se manifeste, sa uite de ratiune metropolitana si sa se desfete in instincte paleozoice. Aveam nevoie in existenta asta de impozanta unui mentor si nu am gasit-o pana la pasul asta. Desi m-am impiedecat de diferite falsuri incredibil de convingatoare, le-am depistat netemeinicia chiar in fractiunea aceea de secunda in care s-au indoit singuri de ei. Desigur i-am renegat, nu pentru ca as fi mai presus, ci pentru ca ei nu erau. Asa ca m-am abandonat implicit si pe mine, cu fiecare dintre ei, parte cu parte. Ma voi volatiliza in curand. Sfera asta nu e dupa placul meu. Eu nu reusesc sa-i fasonez substanta. Si ea ma dispretuieste, incercand sa-mi altereze esenta in detrimentul propozitului meu. Voi pleca in curand.

... Sacrul meu e intrinsec, doar o alta contuzie,
tulburat de cutremure notionale si de convulsie,
dar sunt intregul infailibil, deci in concluzie,
adn nu e nimic mai mult decat o mare confuzie ...