"Uite asa as vrea sa mor, Cu paharul langa mine, Cu cobzarul langa mine, Uite asa as vrea sa mor, Intr-o crasma din Obor, Sa-mi scriu cand o fi momentul, Cu vin rosu testamentul, Uite asa as vrea sa mor."
Cuget la moarte zilnic, poate mai des decat marea majoritate, dar cred ca despre asta am pictat altadata. Oricum e gata in curand. Deja am parcurs primul sfert din secunda mea.
- Auzi? Crezi ca si celora din strainatate de varsta noastra le e la fel de greu? Din Germania sau asa...
- Greu? Acum parca exagerezi. Noi ne facem sa ne fie greu, negasind compensatie in lucrurile marunte.
- Da, ei la varsta asta nici nu au terminat facultatea.
- Pai lor le place sa stea in conditia de student mai mult timp.
- Oricum noi avem goana asta disperata dupa realizare financiara tatuata pe gene. Nu neaparat pentru a deveni bogati sau pentru ca avem ca hobby yahtingul, dar vrem sa ne putem permite sa avem candva capricii.
- Afara se descurca bine si ca barmani. Cu o mie, o mie cinci sute pe luna. Lejer.
- Tinand cont de faptul ca preturile la alimente de baza sunt egale sau doar putin mai mari decat la noi, ma gandesc si io.
- Alcoolu' si tutunu sunt mai scumpe, da poti trai si fara.
- Greu.
- Oricum ei intra in cercuri de interese comune, gen artistice, unde banii ca subiect sunt fie abrogati, fie denigrati.
- Dar noi suntem aici.
- Da, si aici ne-am blocat singuri, in speranta ca vom realiza ceva maret sau oricum de anvergura mai mare decat intr-o societate pusa la punct.
- Banii bata-i vina.
- Da...banii astia fictivi care ne-au facut nocivi.
- Mai incercam, dar eu presimt ca nu mai stau mult...
Unii ar cataloga aceste rafale excesive de deceptie care-mi ispitesc adesea veacul, drept emo. Trecand peste vestimentatie si tot ce tine de aparente, nu cred ca un emo are cu adevarat o justificare pentru plangerile sale. Temeiul meu este de natura psihica, spirituala si social-evolutiva, nu de turmentare existentiala adolescentina, iar starea mea poate oricand usor degenera intr-una distructiva pentru mediul inconjurator, nu neaparat pentru mine. Un emo se iubeste in adancul lui, chiar daca rareori o recunoaste, dar uraste cu vehementa climatul. Eu le urasc pe ambele cu tot dinadinsul. Dar nu constant. N-am afirmat niciodata ca ar fi simplu de inteles. Fluctuez, ca orice fiinta, doar ca o fac cu o intensitate peste medie. N-am mai scris de ceva vreme pentru ca nu s-a schimbat nimic si m-am dedicat unei schimbari probabile cu inevitabile tendinte de futilitate ale deznodamantului. Depinde de unde ma pozitionez pe sinusoidala.
Pentru moment stiu ca nu exista moment, dar exista poeti printre noi:
"Din mintea mea o mare de aburi
Aruncam cate un gand inspre
fantana timpului abisal
Culegeam spatiul ramas pe toate marginile
In causul palmei
La cate trei ganduri imi puneam o dorinta
Iar gestul se propaga magnetic
Abisul zamislea cate trei ecouri
Suflandu-le catre inima mea
Apoi imi repeta un dor
Simteam trairea decupata empatic
Pe lungimea de unda a bataii de aripa
Alergand sinusoidal pe raza tacerii."
Vedeti voi, si din gunoi se poate naste o floare...
