Diortosirea spalacirii anodine

Sclavie. Si asta in propria-mi temnita iluzorie. Blocaj decizional rezultat intr-o trenare vegetativa premergatoare unui anume "ceva" ce va avea loc in viitor si va justifica impasul. Emasculatie faptica. Perioada de tranzitie... Sunt multe moduri de a defini starea mea de purgatoriu momentan. Noroc cu sticla asta aproape plina de aici si noroc ca exista oricand o desfatare armonioasa pentru oricare cadenta a spiritului.

"Uite asa as vrea sa mor, Cu paharul langa mine, Cu cobzarul langa mine, Uite asa as vrea sa mor, Intr-o crasma din Obor, Sa-mi scriu cand o fi momentul, Cu vin rosu testamentul, Uite asa as vrea sa mor."

Cuget la moarte zilnic, poate mai des decat marea majoritate, dar cred ca despre asta am pictat altadata. Oricum e gata in curand. Deja am parcurs primul sfert din secunda mea.

- Auzi? Crezi ca si celora din strainatate de varsta noastra le e la fel de greu? Din Germania sau asa...
- Greu? Acum parca exagerezi. Noi ne facem sa ne fie greu, negasind compensatie in lucrurile marunte.
- Da, ei la varsta asta nici nu au terminat facultatea.
- Pai lor le place sa stea in conditia de student mai mult timp.
- Oricum noi avem goana asta disperata dupa realizare financiara tatuata pe gene. Nu neaparat pentru a deveni bogati sau pentru ca avem ca hobby yahtingul, dar vrem sa ne putem permite sa avem candva capricii.
- Afara se descurca bine si ca barmani. Cu o mie, o mie cinci sute pe luna. Lejer.
- Tinand cont de faptul ca preturile la alimente de baza sunt egale sau doar putin mai mari decat la noi, ma gandesc si io.
- Alcoolu' si tutunu sunt mai scumpe, da poti trai si fara.
- Greu.
- Oricum ei intra in cercuri de interese comune, gen artistice, unde banii ca subiect sunt fie abrogati, fie denigrati.
- Dar noi suntem aici.
- Da, si aici ne-am blocat singuri, in speranta ca vom realiza ceva maret sau oricum de anvergura mai mare decat intr-o societate pusa la punct.
- Banii bata-i vina.
- Da...banii astia fictivi care ne-au facut nocivi.
- Mai incercam, dar eu presimt ca nu mai stau mult...

Unii ar cataloga aceste rafale excesive de deceptie care-mi ispitesc adesea veacul, drept emo. Trecand peste vestimentatie si tot ce tine de aparente, nu cred ca un emo are cu adevarat o justificare pentru plangerile sale. Temeiul meu este de natura psihica, spirituala si social-evolutiva, nu de turmentare existentiala adolescentina, iar starea mea poate oricand usor degenera intr-una distructiva pentru mediul inconjurator, nu neaparat pentru mine. Un emo se iubeste in adancul lui, chiar daca rareori o recunoaste, dar uraste cu vehementa climatul. Eu le urasc pe ambele cu tot dinadinsul. Dar nu constant. N-am afirmat niciodata ca ar fi simplu de inteles. Fluctuez, ca orice fiinta, doar ca o fac cu o intensitate peste medie. N-am mai scris de ceva vreme pentru ca nu s-a schimbat nimic si m-am dedicat unei schimbari probabile cu inevitabile tendinte de futilitate ale deznodamantului. Depinde de unde ma pozitionez pe sinusoidala.

Pentru moment stiu ca nu exista moment, dar exista poeti printre noi:

Oglinda timpului - Mihaela Maxim

"Din mintea mea o mare de aburi
Aruncam cate un gand inspre
fantana timpului abisal
Culegeam spatiul ramas pe toate marginile
In causul palmei
La cate trei ganduri imi puneam o dorinta
Iar gestul se propaga magnetic
Abisul zamislea cate trei ecouri
Suflandu-le catre inima mea
Apoi imi repeta un dor
Simteam trairea decupata empatic
Pe lungimea de unda a bataii de aripa
Alergand sinusoidal pe raza tacerii."

Vedeti voi, si din gunoi se poate naste o floare...

Solutia fiecarei probleme este o alta problema

Tie ti-e dor? Mie da. Cateodata doar, pentru ca nu sunt neaparat tipicul tau nostalgic. Si nu sunt de parere ca trecutul a fost mai bun decat prezentul sau decat va fi viitorul. A fost doar altfel, raportat la o alta fire. Nu este sanatos sa traiesti in trecut, bocind vremurile de glorie apuse, la fel cum prea multa umoare visatoare te poate izgoni din prezent. Eu sunt tot timpul cel de acum, desigur inraurit de practicile fanate si imbrancit de nazuinte. Nu neg asta. Si desi lumea mea este stramta si cealalta care o cuprinde imi repugna, probez intotdeauna statura mea. Mocneste in launtricul meu setea de infaptuire sincronica a noimelor personale. Incerc sa privesc dincolo de stele, sa cuprind bolta de ambele capete cu ambele maini si sa trag atat de puternic incat sa-mi largesc orizontul. Sa incapa cat mai multe concretizari in el. Dar nu intra. Si iar gresesc. Sunt vulnerabil la esecuri, cu toate ca stiu si sunt partial de acord cu afirmatia lui Einstein ca singurul motiv pentru timp este acela ca totul sa nu se intample deodata. In schimb incapatanarea mea nu are limite fixe uneori. De aceea nu sunt multumit niciodata pe deplin si mi-e foarte greu sa pastrez o constanta serpuinda printre gaurile negre ale neizbandei. Teoreticianul perfect nu poate fi si practicianul absolut. Cel putin in cazul de fata. Ar trebui gasit echilibrul. Uite ca stiu si asta. Dar prefer sa anatemizez parcursul existent in detrimentul unei eventuale redresari, si sa indur repercursiunile unei schimbari radicale de directie. Consecventa e pantecul fecund al reusitei. Eu nu o am si acesta este unul din motivele pentru obtuzitatea inchipuirilor mele. Si pana la urma voi, cei care imi cititi o parte din ganduri, de ce o faceti? Va rasfatati cu incoerenta zbuciumului meu? Sau va identificati cu dementa mea? Probabil e doar o lectura superficiala de seara sau dimineata. Dar pana la urma ce conteaza? Redactarile astea sunt pentru mine la fel cum e iubirea pentru voi, o solutie temporara de fericire absoluta.

Precarul sedentar

Vrei sa ne cunoastem, ipocritule? Zdreanta cu ochi de faianta imi adreseaza privirea goala si geroasa. Iar nu-i sunt pe plac. Mi-e somn, desi am dormit in noaptea precedenta, chiar mai mult decat destul. Sau de aceea mi-e somn? Nu stiu nici eu ce sa spun. Parca nu ma mai provoaca nimic, parca imi piere pofta de viata, de realizare si afirmare epica. Oricum mai e putin pana in 2012. Pentru ce mi-as mai irosi energia si asa sporadica? As vrea sa ma izolez de toate intemperiile intempestive, sa fug in raiul meu, in iadul altora. Binecuvantarea secluziunii nu este inteleasa de oricine. Este chiar interpretata gresit. Citandu-l pe Aristotel: "Pentru a trai singur, cineva trebuie sa fie un animal ... sau un zeu". In momentele astea nu mai tind sa ma amagesc cu zefirul dumnezeiesc, ma multumesc cu animalul din mine. Si lui vreau sa-i dau frau liber, sa se manifeste, sa uite de ratiune metropolitana si sa se desfete in instincte paleozoice. Aveam nevoie in existenta asta de impozanta unui mentor si nu am gasit-o pana la pasul asta. Desi m-am impiedecat de diferite falsuri incredibil de convingatoare, le-am depistat netemeinicia chiar in fractiunea aceea de secunda in care s-au indoit singuri de ei. Desigur i-am renegat, nu pentru ca as fi mai presus, ci pentru ca ei nu erau. Asa ca m-am abandonat implicit si pe mine, cu fiecare dintre ei, parte cu parte. Ma voi volatiliza in curand. Sfera asta nu e dupa placul meu. Eu nu reusesc sa-i fasonez substanta. Si ea ma dispretuieste, incercand sa-mi altereze esenta in detrimentul propozitului meu. Voi pleca in curand.

... Sacrul meu e intrinsec, doar o alta contuzie,
tulburat de cutremure notionale si de convulsie,
dar sunt intregul infailibil, deci in concluzie,
adn nu e nimic mai mult decat o mare confuzie ...

Dinti

Albi galbui cu inconsistente disparate isi fac veacul in cusca glasului meu. Si ma dor. Gropi de gunoi astenice, focare febrile de molipsire sau cioturi sfredelitoare, toate tuberculizeaza barbar peretii susceptibili din leasa. Si asta de cand ma stiu. Am precedat momentul acesta cu incalculabile tentative de a renova paragina, dar toate au cunoscut acelasi rezultat iminent. Zidurile de armatura se sfarma sub injonctiunea reciproca, iar si iar. Traiesc deceptiile mesterului Manole sau, inversand acceptia metaforica a mitului pagan, poate chiar ale lui Blaga. Se cuvine oare sa existe si in cazul de fata o forma fizica de jertfa? O Ana dentara? Stii, chiar daca tie ti se pare, mie nu-mi arde de gluma. Nu consimt nici macar sa zambesc in amploarea mastii mele, nu-mi permit daramaturile. Le-as inlocui chiar acum pe toate intr-o schimbare radicala de arhitectura. Sa se ridice semete structuri din aliaje de titan si adamant rezistente la orice privire piezisa! Mancare, bautura si alti vizitatori sau locuitori ai pesterei igrasioase vor fi toti constransi sa pastreze imaculatul pe parcursul salasluirii lor. Dar pana atunci ma multumesc cu pumnul asta de calmante. Umple paharul si hai noroc!

Defel

Asta-i momentu-n care, dai tot din tine,
serpi cu venin, venind spre tine-n serpentine.
Aceleasi sterpe tine, terne-n vine, eterne, -n fine,
temeri, crime, incep sa-ncline din temelie.

Ce-ti trebe tie, cere fire, nu bere-n zile la betie,
caci vere, cerne-n fire erezie! ... Pacea?
O fantezie. Credeai ca lumea-i buna?
Cand o furtuna inoportuna inunda o comuna?

In lupta cu propria natura, credeai ca-i faci fata?
Taci, lasa. Vraci farsa lasa lumea-n canci arsa.

E plin de ei, si tu o stii. Declin de zei evrei,
printre cei cu mosii. Vezi monstrii dominand prostii,
leprosii, cristosii, copiii nostri, toti stirbi printre ostiri?

E-un pas mic de la inger la demon, de la scancet la te rog,
nascut din pantece de rob. Adn-n genom, samanta stearpa,
paranoic matol de la alcool si iarba, si chiar ca-mi
aduc aminte de timpuri, cand desfaceam stive de plicuri,
goleam sticle-ntre tripuri s-o ardeam strict pe tertipuri.

Tipe si ticuri s-au scurs desarte, si pus pe fapte,
m-am dus departe, sus spre apus si noapte,
lasand in spate, zilele calde, berile-n halbe,
chipuri marsave slabe, ziduri si drame grave.

Nopti albe inca-mi intuneca orizontul, cu nori in frontul
din care-adulmeca corbii mortul. Dar toate vor fi totul
cand voi fi una cu nimicul, intunericul, lumina, si prin fascicul ...

Vad nume, citindu-mi versurile postume, plansete, glume,
stranse de lume, la varste nebune. Si daca vezi panzele sumbre
din pasle nocturne-n urne, prin rastete, urlet, spune ...
Vad nume, citindu-mi versurile postume, plansete, glume,
stranse de lume, la varste nebune. Si daca vezi panzele sumbre
din pasle nocturne-n urne, prin rastete, urlet, spune ...

Am acumulat atata ura incat fiinta-mi suspina,
durerea-o suprima melodia sublima-n surdina.

Bag timbru sub limba, aceeasi doza-mputita.
Combin nevroza cu frica, intr-o scleroza multipla.

Spiritu-mi tipa, striga, plimb spirtu-n sticla,
sting filtru-n tipla si-nfig cutitu, spintec!

Doamne sfinte, suntem doar oameni printre
toane, instincte si sufletul ne doarme sprinten.

Fara vreo sfanta cauza, simturile-mi sunt in pauza,
infrant de clauza dau sa vad malul dincolo de Stix trecand in mauza...

Insa golul e fervent si imi inghite intentiile lent.
Sunt ce-am vrut sa fiu pe-alocuri. Nimic. Si nimicul e totul.

Impar

- Auzi tu, sa-mi bag eu tata pula in guvernu' ma-sii. Pai ce? Aia stiu cum e sa-ti storci buzunaru pentru o felie da pita si un salam?
- Nu. Normal ca nu. Dar puneti-va in situatia lor. Ati fi fost mai corect? La cate tentatii si oportunitati ar fi ...
- Ma da nici asa! Bagi la tine in traista, da mai si lasi ceva in urma. Sa se vada omu de rand cat de cat multumit. Cum pula mea, ii si logic daca te gandesti, nu? Faci ceva pentru comunitate si furi mai putin, da aia cand vad ca ai facut, te aleg iar. Si atunci mai furi putin, da faci iara cate ceva. Si tot asa, metoda pasilor marunti da siguri. Futa-i Dumnezo' da nesatuli!
- Aici va dau dreptate. Oricum nici fara ei nu se poate. Cineva trebuie sa aibe fraiele in mana.
- Io nu stiu, poate ar fi mai bine fara. Ca oricum ii asa de cand lumea. Sa se schimbe cu totu, sa fie fiecare sefu' lui, ce mama ma-sii. Fara UE si mondializare sau cum dracu' ii zice ...

Tumultul de crapaturi luminoase fac cerul zdrente si zdrobesc pamantul sub talpa lor electrica. Mamiferele descreierate fug dupa adapost, bete in timoarea inexplicabilului. Printre ele si homo sapiens. Dar acesta este un exemplar mai special. I se poate descifra in privire. Alaturi de frica, mai are si o alta sclipire. Aspiratia la justificare ii pateaza firea, il macina cu forta mecanica a unei mori. Privind din intimitatea protectoare a grotei, simte cum neajunsurile fizice ii bifurca patosul, acum exista fie voalare, fie sfruntare. Singur nu este capabil sa decida, nu poate decide asupra naturii. Dar cine poate? Cineva, ceva mai presus decat orice cunoscut de el. Cineva, ceva in masura sa ia decizii pentru el, pentru desfasurarea lui, pentru congregatia de stanci necuprinse si pentru bobul de praf imponderabil... Lui trebuie sa i se supuna, si el va carmui arca vietii dupa sapienta Sa infailibila, cotind cand va fi necesar. El este tot, si El este nimic. Mingea de foc ce Ii parcurge fata este zambetul Lui iar detunarile si sagetile de fier lichid Ii sunt strigatele si lacrimile de nemultumire. De acum fiecare pas va avea temei!

Ei tintesc cu acuitate microscopica si trag rece. Corpuri neanimate lovesc pavajul injectat printre mormane smintite de protestatari dezbinati. Copii, femei, barbati. Nu exista discriminare, toti se conformeaza profilului schitat. Au afisat erezia, s-au impotrivit vointei Pumnului de fier, au indraznit sa conteste adevarul absolut? Acum suporta repercursiunile. Doar nu credeau ei ca El va accepta o blasfemie placardata. Dar haita descreierata se regrupeaza, isi aduna ura din sangele aproapelui si o redreseaza cu mai multa indarjire decat pana acum. Hingherii incep sa fie inghititi de vartejul orb, baricade se sfarma, statui din bronz plang rugina. Au privit cum fii si fiicele lor au trecut Stixul si acum nu mai au nimic de pierdut. El simte cum piedestalul ii se naruie sub statura, aprehensiunea ispiteste zeul sa fie indulgent cu propriai lasitate umana. Dar refugiul e in van. Primul graunte de plumb fierbinte ii cariaza ceafa si zeama rosie ii improsca uniforma. Sprijinit doar de genunchi, exhiba acum zenitul patetismului cat se poate de uman. Si gloata-l cuprinde si-si sfasie lacom prada. Vuietul se disipa incet, randurile se raresc. Calmul mat inghite pentru o clipa totul. Din fata de tot se aude o exclamare febrila:

- Regele a murit! Traiasca regele!

Sparge oglinda ce induce in eroare

Reci trepidatii imi masoara incertitudinea. Odata contemplativ, am reusit sa-mi ingrop aspiratiile sub brazde ierarhice de deceptii intelese sau nu in ansamblul lor rotund. Cu fiecare bucata pe care o musca cu savoare din mine timpul asta lacom, imi uit o parte din scop. Tihna prohorisita imi da de inteles ca se apropie momentul inerent in care voi fi neglijat faptul ca a existat candva o noima. Acum ii vad tenul irezistibil, indemnul neaparat. De aceea imi storc aici o parte din parti, sa-mi depaseasca ordinara conditie. Eu doar sunt, si ineluctabil nu voi mai fi in secunda urmatoare, dar rostul meu, a fost, este si va fi, indiferent de reusita repurtarii lui. Caci el, spre deosebire de mine, reprezinta un ideal in forma bruta, pura si nu este izbit de conjunctura.

Sunt bezmetic rau. Fug haotic prin camerele innorate, parca nerecunoscandu-mi habitatul. Clipa preseaza si stiu ca nu mi se va acorda o a doua sansa. Asa ca rup bucati de mobila, impanzesc podeaua cu haine, carti, bibelouri, parfumuri, pixuri si orice mai populeaza zonele secludate din casa. Nu stiu ce caut, dar inima imi sfasie toracele si stiu doar ca trebuie sa mai caut. Sigur voi stii in momentul in care gasesc obiectul clocotului. Respir tot mai greu, si bobul de naduseala amara imi ustura in ochi. Mie frig, mie cald, fug, ma-mpiedic, cad, ma ridic, dau cu materie in stanga si in dreapta. Nimic. Un scutur strident imi racoreste corpul. Soneria zbiara cu voce de huhurez, zbiara acuzator. Zbiara tot mai puternic si mai des. Imi acopar urechile, dar racnetul groaznic de salbatic imi sfarma postura, ma clatin, deschid geamul spre ceata intransigenta si evadez.

Ma-ndrept brusc. Am ochii paralizati in tavan. Afluenti de transpiratie rece se aduna in poala. Imi dezmeticesc firea dupa acest scurt moment de repaus, imi pun din nou in miscare angrenajul cu functii motorii si ma indrept spre baie. Totul pare mult mai cunoscut aici. Imi proptesc pentru o secunda fizionomia-n palme, dupa care ma verific in oglinda.

Inca o noapte si au mai aparut trei fire carunte. In rest, totul pare sa fie normal...