Letargia somnului de veci

O secunda. Succesiuni de zambete si lacrimi costelive se profileaza in infinitatea momentului. Au realizat ca e ultima clipa in conditia umorii vitroase. Dar parca timpul curge mai incet acum, tot mai incet. O bataie de inima e un veac atarnat de coltul sarcastic al zodiei, tergiversand epilogul. Impliniri radioase sunt contrabalansate de nori ce planeaza peste groapa esecului. Si atunci, ghemuiti in expectativa, ei isi expediaza salutul din urma cu un final exces de seva.

Sala de clasa care-mi digera cu jind o buna parte din adolscenta rasarea pe holul solemn al celui de-al doilea etaj al institutiei fondate la inceputurile secolului saptesprezece de catre calugarul bavarez Camil Nöffrich. Cum nu ma integram foarte comod in colectivul colegilor de clasa, cautam angajamente mai vartoase in parisia celor maturi. Incaperea lor era la distanta de doar o usa, iar cand aceasta se deschidea tumultuos la mult ravnitul tipat strident al clopotului sperantei, ei molipseau spatiul plesuv cu prezenta lor cardinala. Tineri, sclipitori, intelectuali, viciati, actuali sau viitori artisti si oameni de afaceri. Unul dintre cei cu care imparteam pareri si conceptii era el, si cum ne descopeream prin vadul involburat, miscarea noastra inceta, privirile aruncate se agatau una de alta pentru a fi consacrate de o rapida incuviintare din cap. Degetele patau aerul alb cu semne de ghilimele, de ambele parti, si corpurile porneau intr-o goana infernala pentru a se intalni la mijloc de traseu printr-o tamponare suspendata. Acesta era ritualul nostru nescris. Si era doar al nostru.

Picaturi de negru se latesc peste intreg si acum incep sa stie tot. Litera cu litera si eon cu eon.

"Locul acesta este mai sigur si ne-a evocat. Iar tie iti las portretul unui om care a stiut doar sa zambeasca.
Bem bere-n tren, cerem ce vrem, ighen, nem, köszönöm szépen. Si pe asta o vei tine minte toata viata."

Amprente

Ce repede a trecut. Aproape un sfert de secol de cand tot ies ingrat din cutiile astea cu supletea unui contorsionist, doar pentru a descoperi altele. Pereti stoici ambalati in tumultul aliteratiilor conceptionale au cunoscut soarta zidului din Berlin si acum sunt aici, calator atent ce dobandeste viziune. Ma las incet umplut de clocotul izolarii. Solitar pot sa-mi potentez acuitatea simturilor. Ochii se scalda in euforia noului necartografiat, fixand indicatoare ce-mi vor folosi ulterior.

Deschid usa si ies in frig. Imi leg fularul de gat ca un streang, cu miscari masurate. Dale din piatra sparta imi cheama talpile cu soapte sigure. Calc ferm pentru ca altii sa stie ca am fost si eu candva pe aici. Si asa, impins de dorinta cunoasterii, ma las inghitit de vartejul corcit. Privirea inca lihnita din cauza marcajelor intermitente interminabile se trezeste brusc si uita de lipsuri. Bolta masiva incrustata cu hieroglife medievale povesteste clipe de glorie incontestabila ale urbei si aduna in vanitatea ei esafoduri de paraxenie. Dincolo de arcada creste o sinagoga austera domolita de proportiile ei simpatice. Nu-mi inspira nimic ceresc. Vantul scortos se umfla in pene si imi zgarie adanc obrajii, amintindu-mi ca sunt intr-un oras portuar. Ce nesimtit e el, sa ma smulga din extravaganta mea utopica. Sunt singur aici. Oamenii din jur mi-o confirma. Totusi simt cum se declanseaza patosul acela indefinit si incontrolabil la explorarea prudenta a unui teritoriu nou. Raman temperat la suprafata. Pentru moment.

"My world is changing
I'm rearranging
Does that mean Christmas changes too..."

Ciudat belsug de conditionare reciproca intre faptele pietonilor, fie ei trubaduri fara busola sau localnici debusolati. Cu cat ma afund mai tare si strazile devin ulite, cu atat mai insufletita e sarcina ambientului. Pe zidurile stramte, armate cu barne cangrenate, se sprijina geamuri suple lungi ce au vazut multe de demult. Poteca ingusta se transforma intr-un pod si acopera unul dintre numeroasele canale intesate de rate si lebede nestingherite in pastelul lor monocromatic.

"Cocaine, heroin... come on man, I got some real good stuff. I'll even let you try it out, upfront."

N-am nevoie de anestezicul tau, n-am avut niciodata. Inca doi, trei pasi si vor fi acolo. Ma opresc calm, rotesc tabloul si fixez obiectivul. Imortalitatea e remisa doar de o apasare. La fiecare clintire sunt urmarit consecvent, de canal in stanga si in dreapta de vitrine triviale scaldate in rosu inchis. Manechinele umane degaja abordari dezinvolte, amagitoare chiar. Sunt murdare, si eu nu-mi pot depasi repudierea. O iau pe prima poteca in sus. E si mai ingusta. Canalul a disparut doar pentru a fi inlocuit de galantare. Si acolo e ea, paralizandu-mi privirea si intreg corpul. Pielea limpede este tainuita sporadic de matase mata si corpul galant de zeita e incoronat de chipul ei serafic. Isi pipaie cu limba lubrica coltul stang al buzei de sus si ma ademeneste in bratele ei. Zenit al splendorii feminine capt...

- Fifty Euros for half an hour. Upfront.
- Do you have change for a hundred?

Drumul de fier la rascruce

... treizecisisase, treizecisisapte, treizecisiopt, treizecisinoua. Stalpii tacuti din memorii uitate se succed echidistanti fata de sinele zgribulite, fiecare la doua secunde de cel din urma. Si trenul isi continua oracaitul criant, fara a tine cont de sarcina anevoioasa pe care o duce in carca, la fel cum odata intreaga glie era purtata de Atlas. Masina secata de viu este acum carcasa mecanica pentru sinidisis, o calauza inumana animata superficial de plans si ras. Fereastra insensibila e granita intre ei si mine, hranindu-mi paraxenia inconsecvent cu ratii lacunare de adevar crud. Cat de mult poftesc la ubicuitate...

- Si pana unde mergeti?
- Bucuresti.
- Sunteti student acolo?
- Da.
- In ce an?
- ... Anul patru la Academia de Studii Economice, Facultatea de Stiinte Economice in Limbi Straine, sectia germana. Nu stau in camin, am propria garsoniera, sunt necasatorit, imi place Bucurestiul noaptea, in general nu suport oamenii de acolo, fie ca e zi sau noapte, port dorul de casa zilnic la mine-n buzunar si lucrez de aproximativ doi ani, pentru a-mi intretine viciile curente ce-mi anesteziaza anxietatea.

Creionand zambetul peiorativ al biruintei dau sa evadez din inutilitatea conversatiei grabindu-mi cadrul catre albul mat de afara prin care cresc periodic acareturi febrile. Le simt freamatul patriarhal si il accept in tihna mea imanenta. Oare ei ma adulmeca din ...

- Sa inteleg ca fumati?
- Poftim?
- Ati mentionat mai devreme faptul ca va intretineti viciile, iar ca un fumator veteran ma intrebam daca imi sunteti camarad.
- Da, de vreo cinci ani buni. N-am incercat sa renunt si nici nu-mi doresc asta momentan.
- Nu va condamn, nu am cum. Si ce fu...
- Pall Mall lights de obicei. Dar nu fac diferente prea mari, fumez ce este.
- Eu fumez de douazeci de ani, urat viciu oric...
- Ma scuzati, dar ies pana pe holul vagonului.

Inchid usa compartimentului maculat, elibrandu-ma de socializarea redundanta, si imi proptesc ochii in armonia ciornei genuine. Ratacesc prin izul candid al traiului vetust presarat cu simplitate neconditionata. Mai trec doua ore. Dar cursa e lunga si mi-e greu sa ispasesc cazna asteptarii enorme. Odata ajuns acolo imi voi intra in rol, ar fi si culmea sa nu o fac. Toti o fac intr-un fel sau altul, si eu nu procedez asa pentru a ma alinia, doar pentru a nu ma aliena. Macar atat sa ma aline. As fi vrut si eu sa port lipsa prudentei acolo cu restul, in matca virginitatii existentiale, dar nu a fost sa fie. E greu drumul totusi, ostenitor, si in clipe din acestea ma mai bate cateodata gandul codaci al suicidului. Nu o s-o fac nici acum. Sunt prea las pentru asta si ma voi amagi cu noema barbatiei, cum am facut-o si pana acum. Gand pozitiv, gand pozitiv... Atitudinea pozitiva atrage reactii pozitive. Ma asez pe bancheta triviala din compartimentul acalmiei interimare. Oricum n-am ceva mai bun de facut, ma voi scufunda din planarea patimitiva si voi apuca suflul usurarii ca o acvila jinduita.

- Si dumneavoastra sunteti din Bucuresti?
...

Fii barbat

El isi culege chibzuit capul dintre labele lenese, adulmecand olmul ei coplesitor ce taie aerul ca o sageata in plina traiectorie. Si tinta finala este el. Sigur stie asta. Bravul mastodont producator de gameti fertilizanti, scutul si sulita zeului roman Marte, masculul. Carmuit de secretii endocrine isi elaboreaza in fractiune de secunda planul de atac, asemenea unui general captiv in furoarea campului de lupta. E un razboi tacut, acesta. Si desi ea isi continua nestanjenita deplasarea senzuala lipsindu-se in totalitate de orice stigmat al interesului, instinctul nu poate fi trisat. O inconjoara cumpatat si se incheaga indrituit intr-un dans al simturilor. Ametitoare taumaturgie pe tabla de sah a naturii, si ea subscrie, incingandu-se o inlantuire a impetuosului primar peste covorul gros de iarba al stepei.

Priveste-o in ochi. Fii convingator, ca si cum ai stii raspunsul la orice intrebare, chiar daca nu-l ai. Nu fii prea serios, dar nici asuprit de suras. Arata-ti bunele maniere dobandite in educatia ta martiala. Condu discutiile unde vrei tu, dar da-i pe alocuri impresia ca le guverneaza ea. Pastreaza echilibrul proportionalitatii intre interventiile verbale si las-o sa se exteriorizeze voit. Nu fii insistent. Afiseaza un aparent dezinteres rebel in presupusa ta volnicie. Nu-i fa mai mult de trei complimente, in introducere, intriga si punct culminant, pentru a avantaja deznodamantul. Daca ii faci mai mult de trei complimente, atunci ar fi bine sa fie extraordinare. Trateaz-o ca pe o femeie si fa-o sa se simta protejata in preajma ta. Evita contactul fizic pana spre sfarsitul intal...

Shh, vine.