Drumul de fier la rascruce

... treizecisisase, treizecisisapte, treizecisiopt, treizecisinoua. Stalpii tacuti din memorii uitate se succed echidistanti fata de sinele zgribulite, fiecare la doua secunde de cel din urma. Si trenul isi continua oracaitul criant, fara a tine cont de sarcina anevoioasa pe care o duce in carca, la fel cum odata intreaga glie era purtata de Atlas. Masina secata de viu este acum carcasa mecanica pentru sinidisis, o calauza inumana animata superficial de plans si ras. Fereastra insensibila e granita intre ei si mine, hranindu-mi paraxenia inconsecvent cu ratii lacunare de adevar crud. Cat de mult poftesc la ubicuitate...

- Si pana unde mergeti?
- Bucuresti.
- Sunteti student acolo?
- Da.
- In ce an?
- ... Anul patru la Academia de Studii Economice, Facultatea de Stiinte Economice in Limbi Straine, sectia germana. Nu stau in camin, am propria garsoniera, sunt necasatorit, imi place Bucurestiul noaptea, in general nu suport oamenii de acolo, fie ca e zi sau noapte, port dorul de casa zilnic la mine-n buzunar si lucrez de aproximativ doi ani, pentru a-mi intretine viciile curente ce-mi anesteziaza anxietatea.

Creionand zambetul peiorativ al biruintei dau sa evadez din inutilitatea conversatiei grabindu-mi cadrul catre albul mat de afara prin care cresc periodic acareturi febrile. Le simt freamatul patriarhal si il accept in tihna mea imanenta. Oare ei ma adulmeca din ...

- Sa inteleg ca fumati?
- Poftim?
- Ati mentionat mai devreme faptul ca va intretineti viciile, iar ca un fumator veteran ma intrebam daca imi sunteti camarad.
- Da, de vreo cinci ani buni. N-am incercat sa renunt si nici nu-mi doresc asta momentan.
- Nu va condamn, nu am cum. Si ce fu...
- Pall Mall lights de obicei. Dar nu fac diferente prea mari, fumez ce este.
- Eu fumez de douazeci de ani, urat viciu oric...
- Ma scuzati, dar ies pana pe holul vagonului.

Inchid usa compartimentului maculat, elibrandu-ma de socializarea redundanta, si imi proptesc ochii in armonia ciornei genuine. Ratacesc prin izul candid al traiului vetust presarat cu simplitate neconditionata. Mai trec doua ore. Dar cursa e lunga si mi-e greu sa ispasesc cazna asteptarii enorme. Odata ajuns acolo imi voi intra in rol, ar fi si culmea sa nu o fac. Toti o fac intr-un fel sau altul, si eu nu procedez asa pentru a ma alinia, doar pentru a nu ma aliena. Macar atat sa ma aline. As fi vrut si eu sa port lipsa prudentei acolo cu restul, in matca virginitatii existentiale, dar nu a fost sa fie. E greu drumul totusi, ostenitor, si in clipe din acestea ma mai bate cateodata gandul codaci al suicidului. Nu o s-o fac nici acum. Sunt prea las pentru asta si ma voi amagi cu noema barbatiei, cum am facut-o si pana acum. Gand pozitiv, gand pozitiv... Atitudinea pozitiva atrage reactii pozitive. Ma asez pe bancheta triviala din compartimentul acalmiei interimare. Oricum n-am ceva mai bun de facut, ma voi scufunda din planarea patimitiva si voi apuca suflul usurarii ca o acvila jinduita.

- Si dumneavoastra sunteti din Bucuresti?
...