Impar

- Auzi tu, sa-mi bag eu tata pula in guvernu' ma-sii. Pai ce? Aia stiu cum e sa-ti storci buzunaru pentru o felie da pita si un salam?
- Nu. Normal ca nu. Dar puneti-va in situatia lor. Ati fi fost mai corect? La cate tentatii si oportunitati ar fi ...
- Ma da nici asa! Bagi la tine in traista, da mai si lasi ceva in urma. Sa se vada omu de rand cat de cat multumit. Cum pula mea, ii si logic daca te gandesti, nu? Faci ceva pentru comunitate si furi mai putin, da aia cand vad ca ai facut, te aleg iar. Si atunci mai furi putin, da faci iara cate ceva. Si tot asa, metoda pasilor marunti da siguri. Futa-i Dumnezo' da nesatuli!
- Aici va dau dreptate. Oricum nici fara ei nu se poate. Cineva trebuie sa aibe fraiele in mana.
- Io nu stiu, poate ar fi mai bine fara. Ca oricum ii asa de cand lumea. Sa se schimbe cu totu, sa fie fiecare sefu' lui, ce mama ma-sii. Fara UE si mondializare sau cum dracu' ii zice ...

Tumultul de crapaturi luminoase fac cerul zdrente si zdrobesc pamantul sub talpa lor electrica. Mamiferele descreierate fug dupa adapost, bete in timoarea inexplicabilului. Printre ele si homo sapiens. Dar acesta este un exemplar mai special. I se poate descifra in privire. Alaturi de frica, mai are si o alta sclipire. Aspiratia la justificare ii pateaza firea, il macina cu forta mecanica a unei mori. Privind din intimitatea protectoare a grotei, simte cum neajunsurile fizice ii bifurca patosul, acum exista fie voalare, fie sfruntare. Singur nu este capabil sa decida, nu poate decide asupra naturii. Dar cine poate? Cineva, ceva mai presus decat orice cunoscut de el. Cineva, ceva in masura sa ia decizii pentru el, pentru desfasurarea lui, pentru congregatia de stanci necuprinse si pentru bobul de praf imponderabil... Lui trebuie sa i se supuna, si el va carmui arca vietii dupa sapienta Sa infailibila, cotind cand va fi necesar. El este tot, si El este nimic. Mingea de foc ce Ii parcurge fata este zambetul Lui iar detunarile si sagetile de fier lichid Ii sunt strigatele si lacrimile de nemultumire. De acum fiecare pas va avea temei!

Ei tintesc cu acuitate microscopica si trag rece. Corpuri neanimate lovesc pavajul injectat printre mormane smintite de protestatari dezbinati. Copii, femei, barbati. Nu exista discriminare, toti se conformeaza profilului schitat. Au afisat erezia, s-au impotrivit vointei Pumnului de fier, au indraznit sa conteste adevarul absolut? Acum suporta repercursiunile. Doar nu credeau ei ca El va accepta o blasfemie placardata. Dar haita descreierata se regrupeaza, isi aduna ura din sangele aproapelui si o redreseaza cu mai multa indarjire decat pana acum. Hingherii incep sa fie inghititi de vartejul orb, baricade se sfarma, statui din bronz plang rugina. Au privit cum fii si fiicele lor au trecut Stixul si acum nu mai au nimic de pierdut. El simte cum piedestalul ii se naruie sub statura, aprehensiunea ispiteste zeul sa fie indulgent cu propriai lasitate umana. Dar refugiul e in van. Primul graunte de plumb fierbinte ii cariaza ceafa si zeama rosie ii improsca uniforma. Sprijinit doar de genunchi, exhiba acum zenitul patetismului cat se poate de uman. Si gloata-l cuprinde si-si sfasie lacom prada. Vuietul se disipa incet, randurile se raresc. Calmul mat inghite pentru o clipa totul. Din fata de tot se aude o exclamare febrila:

- Regele a murit! Traiasca regele!

Sparge oglinda ce induce in eroare

Reci trepidatii imi masoara incertitudinea. Odata contemplativ, am reusit sa-mi ingrop aspiratiile sub brazde ierarhice de deceptii intelese sau nu in ansamblul lor rotund. Cu fiecare bucata pe care o musca cu savoare din mine timpul asta lacom, imi uit o parte din scop. Tihna prohorisita imi da de inteles ca se apropie momentul inerent in care voi fi neglijat faptul ca a existat candva o noima. Acum ii vad tenul irezistibil, indemnul neaparat. De aceea imi storc aici o parte din parti, sa-mi depaseasca ordinara conditie. Eu doar sunt, si ineluctabil nu voi mai fi in secunda urmatoare, dar rostul meu, a fost, este si va fi, indiferent de reusita repurtarii lui. Caci el, spre deosebire de mine, reprezinta un ideal in forma bruta, pura si nu este izbit de conjunctura.

Sunt bezmetic rau. Fug haotic prin camerele innorate, parca nerecunoscandu-mi habitatul. Clipa preseaza si stiu ca nu mi se va acorda o a doua sansa. Asa ca rup bucati de mobila, impanzesc podeaua cu haine, carti, bibelouri, parfumuri, pixuri si orice mai populeaza zonele secludate din casa. Nu stiu ce caut, dar inima imi sfasie toracele si stiu doar ca trebuie sa mai caut. Sigur voi stii in momentul in care gasesc obiectul clocotului. Respir tot mai greu, si bobul de naduseala amara imi ustura in ochi. Mie frig, mie cald, fug, ma-mpiedic, cad, ma ridic, dau cu materie in stanga si in dreapta. Nimic. Un scutur strident imi racoreste corpul. Soneria zbiara cu voce de huhurez, zbiara acuzator. Zbiara tot mai puternic si mai des. Imi acopar urechile, dar racnetul groaznic de salbatic imi sfarma postura, ma clatin, deschid geamul spre ceata intransigenta si evadez.

Ma-ndrept brusc. Am ochii paralizati in tavan. Afluenti de transpiratie rece se aduna in poala. Imi dezmeticesc firea dupa acest scurt moment de repaus, imi pun din nou in miscare angrenajul cu functii motorii si ma indrept spre baie. Totul pare mult mai cunoscut aici. Imi proptesc pentru o secunda fizionomia-n palme, dupa care ma verific in oglinda.

Inca o noapte si au mai aparut trei fire carunte. In rest, totul pare sa fie normal...