Precarul sedentar

Vrei sa ne cunoastem, ipocritule? Zdreanta cu ochi de faianta imi adreseaza privirea goala si geroasa. Iar nu-i sunt pe plac. Mi-e somn, desi am dormit in noaptea precedenta, chiar mai mult decat destul. Sau de aceea mi-e somn? Nu stiu nici eu ce sa spun. Parca nu ma mai provoaca nimic, parca imi piere pofta de viata, de realizare si afirmare epica. Oricum mai e putin pana in 2012. Pentru ce mi-as mai irosi energia si asa sporadica? As vrea sa ma izolez de toate intemperiile intempestive, sa fug in raiul meu, in iadul altora. Binecuvantarea secluziunii nu este inteleasa de oricine. Este chiar interpretata gresit. Citandu-l pe Aristotel: "Pentru a trai singur, cineva trebuie sa fie un animal ... sau un zeu". In momentele astea nu mai tind sa ma amagesc cu zefirul dumnezeiesc, ma multumesc cu animalul din mine. Si lui vreau sa-i dau frau liber, sa se manifeste, sa uite de ratiune metropolitana si sa se desfete in instincte paleozoice. Aveam nevoie in existenta asta de impozanta unui mentor si nu am gasit-o pana la pasul asta. Desi m-am impiedecat de diferite falsuri incredibil de convingatoare, le-am depistat netemeinicia chiar in fractiunea aceea de secunda in care s-au indoit singuri de ei. Desigur i-am renegat, nu pentru ca as fi mai presus, ci pentru ca ei nu erau. Asa ca m-am abandonat implicit si pe mine, cu fiecare dintre ei, parte cu parte. Ma voi volatiliza in curand. Sfera asta nu e dupa placul meu. Eu nu reusesc sa-i fasonez substanta. Si ea ma dispretuieste, incercand sa-mi altereze esenta in detrimentul propozitului meu. Voi pleca in curand.

... Sacrul meu e intrinsec, doar o alta contuzie,
tulburat de cutremure notionale si de convulsie,
dar sunt intregul infailibil, deci in concluzie,
adn nu e nimic mai mult decat o mare confuzie ...