Solstitiu

Rigid noian al firii viciate ce-mi incearca uniformitatea necristalina reiterand cusur dupa teahna, de ce declini doar pentru a te augmenta cand las garda jos? Este princiar cuantumul de intrebari la care le tot decelez saradele iuzorii ce-mi disimuleaza justetea custarii repetitive. Revelatiile vin cu varsta si trec odata cu ea, cedand loja prezidentiala din placenta indeplinirii absolute. Si asa satisfactia nu poate fi saturata niciodata pe deplin, echilibrul din paos niciodata netulburat de interjectiile colocvialului. Dar nu generalizez. Altii nu-si pun intrebari. Nu ca nu i-ar sustine in demers materia lor cenusie, dar nu le considera necesare. Cat ii invidiez pentru pregnanta inteligibila a spectrului lor. Daca nu e alba, sigur e neagra. Lesne, nu? Nu. E si alba, si neagra, dar mai ales gri! Acutizand punctul x din momentul y, curbele probabilitatii ce-l strapung sunt infinite, nu doua. Iar eu imi pierd mintile in lumea asta doi dimensionala, macinat de vesnicul ce-ar fi fost daca?

Suntem patru in stanta insensibila organizata rudimentar si cadranele ostenite ne amintesc ca e trecut de ora doisprezece. Unul are o chitara cu incrustari tribale, unul doua tobe comune, unul trei degete pe fluier, eu patru versuri abstracte proftorite de cinci minute, si toti ne-am invaluit in mantaua emfatica a spirtului distilat. Caminul ne gazduieste sufletele trubadure de doua zile ce ne par a fi doua minute din secunda in care ne gandim la ele. Forfota Parisului se loveste de geam si ne imboldeste spre trama, nestiind ca noi nu putem parasi celula aceasta. Suntem aici si totusi nu facem parte din pastel, putem doar sa-l contemplam distant, izvodind critici nefondate, doar pentru a nu fi inerti. Ieri am jucat la Rennes, iar maine ne asteapta o scena si aici. Trac nu mai avem demult, doar fiorul de a intalni noi ansamble de însuşiri fundamentale psihice-morale.
Ne oprim din devierea aberanta si ne ingropam in acalmie meditativa. Si atunci numarul trei tresare, privirea lui ne parcurge rapid si erupe intr-o ardoare molipsitoare.

- Hai da-o-n masa de treaba. E a doua zi si n-am vazut decat muzee si biserici.
Ascultati-ma toti, ca stiu ca toti vreti asta. Ii doispe' trecut, profii dorm sigur p-acuma, nu?
- La cat s-au alcolizat, ii clar.
- Atunci fiti pa faza. Astia ne-au incuiat aici, si chiar daca am iesi din camera, n-am putea iesi din camin.
- Aha...
- Geamurile n-au gratii, nu?
- Pai nu.
- La ce etaj suntem?
- Unu.
- Pai vedeti, daca va uitati pe fereastra nu-i mare distanta. vre-un metru pa etaj sau asa...
- Mama, tu vrei sa sari?
- Nu ma, esti dus?! Coboram pe bordura si ne lasam in jos. Lasam geamul putin crapat si ne intoarcem pa la ...
- Ce-i cu galagia asta?! E trecut de miezul noptii si maine aveti spectacol! Ia treceti toti la perna, acum! Ce dracu, ca nu se poate odihni nimeni din cauza voastra. Somn. Acum! Si daca voi credeti ca puteti face dupa cum va taie capu', va inselati amarnic.