Schisma cea dintai

- Mai rabzi?
- Razbat anevoios printre mormane de gunoi pe muzica lui Gershwin. Cred ca da.
- Asta fac martirii, isi asuma piedici ineluctabile. Si tu erai lucid cand te-ai dezlantuit.
- In necunostinta de cauza. Dar da, eram ferm.
- Cale de intoarcere nu este si tu nu te poti lepada deliberat de succesiune.
- Am rupt jugul meschin ce-mi asfixia pulsul doar pentru a-mi pecetlui penitenta. Si mi-e frig.
- Nu te mai lamenta atat! Unde e pilonul robust pe care l-am cunoscut?
- Tu esti solid! Eu nu mai pot! Mergi tu mai departe, eu am pierdut finalul. Daca nu acum, sigur la urmatorul pas.
- Lipsa de caracter. Dar te voi invata eu sa modelezi. Ai uitat ca suntem impreuna in melanjul asta?

Oare cad toti oamenii in dementa asta precoce? Are fiecare macar un partener de discutie atunci cand nu mai e nimeni altcineva in jur? Eu da si, judecand dupa infamia care ma inconjoara zilnic, ma consider o persoana judicioasa. Pe el l-am cunoscut intr-un moment de liniste opaca, atunci cand zgomotul fervent se spargea de anxietatea volubila. Abia ma incercase surplusul de malitie plesnita in balanta naturala. Si raul era pretutindeni, contrar pildelor primite formal. Nu mai aveam incredere si cautam indicii autentice in singurul loc sigur. Preotul imi promisese o vizita certa in gheena perpetuua pentru explorarea granitelor propriei carni, dar ierta in acelasi timp minciuna fanata. Ce ipocrit. Cine era el sa sanctioneze si sa absolve in numele atottiitorului? El nu se masturbase niciodata? Si cine era acest creator cabalistic? Ploua cu bulgari de ponoase peste matca focului si eu ma indepartam incet si infailibil de conventiile cultelor cunoscute. Fusesem botezat in crez ortodox si am trecut mai tarziu prin euharistia catolica. Imi insusisem deja un fel de polisemie religioasa care era valabila doar pe hartie. Nu cochetam cu forma impusa a divinului si nici cu fondul lui presupus de reguli oblice. Eram un paria prin breasla. Si cum nu aveam pe nimeni in cercul de cunoscuti care sa impartaseasca modelul meu de analiza, am inceput sa caut consacrarea in perimetrul launtric. Si acolo era el, parca intr-o asteptare milenara, plin de sapienta arhaica, vademecum agresiv si docil.

Iar acum, imi pun din nou fizionomia disimulata in lumina prozaicului si-mi continui voiajul solitar, scuturandu-mi periodic scutul de fleacuri cotidiene. Ei isi urmeaza albia robotic asistati de aceeasi slabiciune de duh. Si cica eu sunt schizofrenic.