M-am trezit intr-un final. Ziua aceasta este atipica. Este sambata si imi este greata. Nu, nu de lume, sau ba da, si de lume, dar in special de mine. Am reusit din nou sa aprind metamorfoza unei seri cu masca de fier si umeri vanjosi de om de munte. M-am subestimat, ca apoi sa ma supraapreciez intr-un dans sinistru al drogurilor timbrate pe imnul rasului finit, si in final sa ma disip in esenta infimului din nou si din nou.
Si prins in clipa, cam pe la apoteoza sinusoidalei, au intervenit cvasi-revelatiile existentiale. Nu m-a surprins prezenta lor, doar forma in care s-au afisat de data aceasta. Acesti monstrii spiralati ai existentei mele, isi schimba chipul cameleonic, cu luciditatea lor intr-o lumina opaca, halucinanta.
Vad limpede la ce am renuntat, si mai important, pentru ce.
Regrete? Nu, sunt prea tanar pentru asa ceva. Au fost vremuri cand depresiile imi sugrumau fiorul sperantei, dar atunci eram mai batran, fara forta de actiune. Si oricum, acum, si doar acum e momentul meu!
Glorie sau umilire, in orice caz ... in seara asta bem pentru ceva nenorocitilor!
Si Philippe Cassard interpretand Integrale de l'oeuvre pour piano ale lui Debussy, imi tranteste suspinul de mantra si imi zice raspicat ca raspunsul il stiam de la inceput.
Noapte buna umbra de soare.
Abonnieren
Kommentare zum Post (Atom)
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen