Doar timpul sa ne-ajunga?

Bine, adevarul e ca nu ne va ajunge niciodata pentru tot ceea ce vrem sa comprimam in el, dar ne va ajunge de fiecare data din urma. Naiba sa-l ia de concept fictiv! Unde e? Cand e? De cand e? ... De cand timpul, stiu. Si asa, facand primii pasi pe banda asta rulanta numita omenire intr-un cadru dictat de capitalismul democratiei, ritmul cunoaste o accelerare periodica exponentiala in periferia activitatilor noastre zilnice, totul in corelare directa cu rangul varstei noastre si cu amalgamarea sistemica in arhipelagul tehnocratiei. Sau mi se pare mie? Unde e spiritul? Si aici nu vorbesc de schita amorfa a diferitelor religii, cu care ne-a binecuvantat varietatea enorma de entitati divine, dar nici nu vreau sa vorbesc de un microchip din adancul maduvei osoase, care ne coordoneaza in mod responsabil, general acceptat, activitatea sinaptica. Nu. Vorbesc de eternul cel purtam in noi, care e una cu timpul, la fel de vechi si la fel de atemporal.

Sa nu ne mintim, lumea abunda de prostie in marea ei parte. Iar cei ce formeaza restransul cerc mai luminat stiu bine ca totul, pana si nimicul exista intr-o stare de dependenta fata de rest. Am privit modelul genetic prima oara la 12 ani, vizionand o emisiune de pe un anumit post german, ce avea ca tema determinarea ereditara. Se prezenta sub forma unui intreg compact, in care fiecare particula era decisiva in componenta. Trage un element din sir, si el se va desira. Apasa un element din sir si acesta se va comprima. E deasemenea adevarat ca un destin are puterea sa influenteze milioane, o actiune sa determine evenimente, si toate acestea neconditionate de timpul in care apar. Si mai stiti ceva? ... nimic nu se intampla. Totul este rezultatul uneia sau al mai multor actiuni.

Bun, bine te-am gasit, lume virtuala a blog-urilor. As mai avea multe de spus, dar nu mai imi ajunge timpul acum, naiba sa-l ia de ignorant!