Complexul vampirului energetic

Lumea asta este un cumul de energii. Se atrag si se resping. Toate conceptele ideologice se bazeaza pe acest fapt. + si -, bine si rau, yin si yang, zi si noapte, codul binar, etc. Ne-a facilitat evolutia, dar si involutia, ne-a invatat sa privim pe ambele parti, sa vedem ambele taisuri si sa alegem. Si calea de mijloc, veti intreba. Da, ea exista, pe termen scurt, caci pana la urma totul se termina cu o alegere intre doua optiuni fundamentale.
E proba stiintifica faptul ca totul emana si absoarbe energie, materie sau antimaterie. Ceea ce difera e doar intensitatea cu care o fac, in functie de concentrarea particulelor din structura.
Sa recapitulam astfel:
Schimbul de energie rezulta in influenta.
Omul raspandeste si asimileaza energie.
Ergo: Omul influenteaza.
Cat de banal suna, si totusi multi nu patrund in esenta acestui adevar universal. Nu spun ca eu o fac. Nici pe departe. Momentan judec, incercand sa inteleg ca mai apoi sa aplic in favoarea mea.

Cotidianul asta concav ne blocheaza procesul cunoasterii de sine, aruncand constant cu diferite impulsuri in noi menite sa ne deruteze. Astfel ai timp sa te analizezi fie in perioada de elev - student, cand esti prea tanar sa aprofundezi, fie in perioada de pensionar-retras din activitate, cand esti prea batran sa-ti mai foloseasca. Acum nu vreau sa par pesimist, exceptii exista.
Si mai exista evenimente care te trezesc din visul viu al nimicurilor contemporane.

In cei 4 ani petrecuti intre cei 3,5 pereti ai garsonierei din Bucuresti, devoratorul studentiei mele, am fost martorul analitic tacut, mut in complezenta lui, al unei intamplari aparent stranii.
Garsoniera de 28,6 mp, suprafata ce include poarta catre infernul zilnic, balconul inchis, este formata dintr-un hol minuscul, care gazduia o infinitate de maruntisuri, o baie nebanuit de mare in contextul restului, camera principala, o halucinatie a spatiosului, creata prin pozitionarea tacticoasa a putinului mobilier, si o bucatarie de catalog, cu pult si scaune de bar, spoturi in tavan si tot ce-si putea dori un burlac sinusoidal in ziua de ieri. In unele parti am folosit verbe la timpul prezent, deoarece apartamentul in cauza, desi nu mai este proprietatea mea, inca exista.
La scurt timp dupa mutarea existentei mele, din casa parinteasca, coplesita de indulgente si rasfat discontinuu, in acest azil al izolarii temporare, am luat intr-o zi o pauza. Am privit spatiul mort, aranjat intr-o geometrie simetrica deranjant de rece, si am decis sa-i insuflu viata. Varietatea super-, mega-, giga- si terra-marketurilor de profil mi-au incetinit deciziile, dar in final am trecut pragul cu o serie de elemente decorative. Printre ele si o planta, dupa denumire Dracena. Nimic iesit din comun, o planta gasita in incinta multor domicilii si sedii de firma.
O voi plasa langa pat, sa-mi coloreze somnul cu verdele ei abundent. Ideea mi-a plantat un zambet pe fata si am pus-o in practica. Oricum conform sfatului specialistilor nu avea nevoie de o expunere acuta la lumina solara. Apa, din doua in doua zile. Era perfect. Acum perioada mea de depresie avea sa sufere niste lovituri in orgoliul ei solemn.
A trecut aproximativ o luna de cand somnul agitat, viscolit de vise supraponderate, s-a inchis in sine. Odihna imi gadila binevoitoare dispozitia zilnica.
Dar marti m-am trezit cu amintirea neplacuta a indispozitiei. M-am ridicat. M-am intins. M-am dezmortit. Si m-am dezmeticit, doar ca sa vad tragicul. Planta zacea respirand greoi pe podea, cu frunzele rasfrante pe langa tulpina, de parca ar fi strafulgerat-o o lovitura nebanuita in crestet. Am pipait-o, am curatat-o incet de frunzele ce pareau sa fie amputate, pana ce nu a mai ramas decat tulpina, si ea pregatita parca sa se topeasca. Am inchis capacul benei de gunoi fara sa-mi iau ramas bun. Oricum era mult prea tarziu.
Cautam motive, sau, macar unul. Nu am gasit. Apa avea, lumina la fel.
Nu puteam sa remediez situatia, dar puteam s-o inlocuiesc. Exact cum facem cand pierdem o persoana apropiata. Prin alta uitam mai repede. Acelasi schimb de energie, cea pozitiva o copleseste pe cea negativa. Nu?

Si am luat alta, tot Dracena.
Aceasi perioada de timp, aceasi soarta.
Nu ma dadeam eu batut, cu una, cu doua. A urmat inlocuitorul trei, patru si in final cinci si sase. Inevitabil identic.
Sunt eu, nu ele. Au murit pentru mine, pentru a-mi intretine caldura. Ce sacrificiu.

Noroc ca oamenii au o concentratie proportional mai mare. Noroc ca nu stiu sa-mi canalizez voit incarcarea. Inca.