Nebuloasa

Maine am vazut o persoana noua. Era convinsa ca ieri va fi mai bine. Optimismul ei ma ingrijoreaza cateodata si atunci incerc sa o temperez prin predispozitia mea la absurdul deprimant. Dar ea intelege structura universului mai bine ca oricine, identificandu-se cu pustiul echivoc. Cunoaste sisteme stelare si se plimba nestingherita prin vid. Pentru asta o invidiez, dar incerc totodata sa delapidez enigmele ei talcuite, apeland la tertipuri atat de umane. Ea zambeste deplorabil, murmurand viitorul tuturor. O detest si incerc sa-mi deghizez repulsia printr-o mimica placida in lumina colturoasa a schimbului de minciuni. Macar de mi-ai arunca strelice de indiciu pentru a ma putea amagi, fie si minciuna. Erezia ta benevola o surclaseaza pe cea a semenilor si eu nu mai rezist asa. Doar sa am ceva de ce sa ma agat cu piscul unghiilor ponosite ale upovaintei mele. Dar ea isi intoarce spatele din nou schitand surasul jignitor ce evoca satios natura mea circumscrisa.

- Asa! Pleaca! Fa ce stii tu mai bine sa faci. Lasitatea infatisarii tale discrete ma face pe mine mai drastic. Eu sunt convins peste orice dubiu, ca exult in destoinicie...mai mult ca oricine altcineva. Tu esti cea care imi anihilezi imboldul!
- ...Ce stiai maine este completat de ceea ce vei banui ieri.

Molestarea principiilor

Tu cum persisti? Eu cautandu-ma, tatonand Mecca, Sambala, Paradis, Tartar, Iad si Gheena. Farmecul pesimismului ma consuma intr-un mod inopinat si ma delectez cu tot felul de arome silnice ale aspersiunii triviale in sinanstrofia jegului uman. Ieri m-am plimbat estompat prin scafa gloatei ce rataceste fervent pe potecile urbei. Nu se compara cu harmalaia zilnica ce dainuie intre zidurile capitalei, izbdu-se nesatios de scutul din piatra, asfalt si beton armat. Acolo lumea isi arde sufletul mai repede intr-o fuga necontenita dupa himera. Si mor fragmentari. Aici e mult prea multa complezenta in ritmul animatiei, personajele plafonandu-se intr-o fatalitate acceptata. Si totusi sunt haini si nauci, frecventand si ei cu o cadenta mai atenuata ceea ce imi permit sa numesc nimic. Goana dupa nimic. Portul scutului defensiv e considerat indatorire, servitute fata de propria noastra conceptie, si traim asa, zilnic. Cine a spus ca universul cum il cunoastem s-a nascut din haos si l-a inlocuit, a gresit. Uita-te in jur atent si vei observa starea primitiva in care salasluieste materia. Amestecul confuz nu e primordial, este contemporan.
Scap o privire pripelnica in balta ce-mi precede mersul si o ocolesc devreme. Sunt mai colcotos decat de obicei. Geanta botita ma urmeaza la fiecare pas, linistind pietonii depasiti in pripa, soptindu-le ca n-au de ce sa se sperie, coechipierul ei fiind prins adanc in ghearele ardorii tineresti. Niciodata nu am inghitit randuiala vremii si caracterul imitativ al localnicilor. Eu sunt altfel, nu de dragul de a fi, ci doar pentru ca asta e expresia personalitatii mele. Am ajuns. Ora chiulita sigur se va merita pentru asta. Ma opresc sa-mi trag suflul in fata usii metalice vopsite intr-un crem mat deasupra careia graviteaza firma postmodernista ce zbiara necontenit TUB. Si intru. Scarile abrupte ascunse printre cate un crampei de intuneric incep sa-mi descopere pultul lung din fier forjat. Ajuns in interior dau ochii cu prima persoana cunoscuta. Fata lui e un postament al extazului prob. Nu-l las sa scoata el primul cuvant.

- Au ajuns? Sunt aici?
- Da ma agitatule. Aici in spate.
- Hai sa ma prezinti.
- Uite aia care joaca dart sunt ei.

Un aer rece imi cutreiera picioarele. Ce maturi par.

- Ceau, eu sunt Vlad, bine ati venit.
- Salut. Razvan. El e Vlad si ala care doarme e tot Vlad, doar altul.

Seara asta vom face onorurile reale si atunci ne vom cunoaste cu adevarat. Pana atunci ma multumesc cu strangerea rece de mana a altor divergenti.

Solstitiu

Rigid noian al firii viciate ce-mi incearca uniformitatea necristalina reiterand cusur dupa teahna, de ce declini doar pentru a te augmenta cand las garda jos? Este princiar cuantumul de intrebari la care le tot decelez saradele iuzorii ce-mi disimuleaza justetea custarii repetitive. Revelatiile vin cu varsta si trec odata cu ea, cedand loja prezidentiala din placenta indeplinirii absolute. Si asa satisfactia nu poate fi saturata niciodata pe deplin, echilibrul din paos niciodata netulburat de interjectiile colocvialului. Dar nu generalizez. Altii nu-si pun intrebari. Nu ca nu i-ar sustine in demers materia lor cenusie, dar nu le considera necesare. Cat ii invidiez pentru pregnanta inteligibila a spectrului lor. Daca nu e alba, sigur e neagra. Lesne, nu? Nu. E si alba, si neagra, dar mai ales gri! Acutizand punctul x din momentul y, curbele probabilitatii ce-l strapung sunt infinite, nu doua. Iar eu imi pierd mintile in lumea asta doi dimensionala, macinat de vesnicul ce-ar fi fost daca?

Suntem patru in stanta insensibila organizata rudimentar si cadranele ostenite ne amintesc ca e trecut de ora doisprezece. Unul are o chitara cu incrustari tribale, unul doua tobe comune, unul trei degete pe fluier, eu patru versuri abstracte proftorite de cinci minute, si toti ne-am invaluit in mantaua emfatica a spirtului distilat. Caminul ne gazduieste sufletele trubadure de doua zile ce ne par a fi doua minute din secunda in care ne gandim la ele. Forfota Parisului se loveste de geam si ne imboldeste spre trama, nestiind ca noi nu putem parasi celula aceasta. Suntem aici si totusi nu facem parte din pastel, putem doar sa-l contemplam distant, izvodind critici nefondate, doar pentru a nu fi inerti. Ieri am jucat la Rennes, iar maine ne asteapta o scena si aici. Trac nu mai avem demult, doar fiorul de a intalni noi ansamble de însuşiri fundamentale psihice-morale.
Ne oprim din devierea aberanta si ne ingropam in acalmie meditativa. Si atunci numarul trei tresare, privirea lui ne parcurge rapid si erupe intr-o ardoare molipsitoare.

- Hai da-o-n masa de treaba. E a doua zi si n-am vazut decat muzee si biserici.
Ascultati-ma toti, ca stiu ca toti vreti asta. Ii doispe' trecut, profii dorm sigur p-acuma, nu?
- La cat s-au alcolizat, ii clar.
- Atunci fiti pa faza. Astia ne-au incuiat aici, si chiar daca am iesi din camera, n-am putea iesi din camin.
- Aha...
- Geamurile n-au gratii, nu?
- Pai nu.
- La ce etaj suntem?
- Unu.
- Pai vedeti, daca va uitati pe fereastra nu-i mare distanta. vre-un metru pa etaj sau asa...
- Mama, tu vrei sa sari?
- Nu ma, esti dus?! Coboram pe bordura si ne lasam in jos. Lasam geamul putin crapat si ne intoarcem pa la ...
- Ce-i cu galagia asta?! E trecut de miezul noptii si maine aveti spectacol! Ia treceti toti la perna, acum! Ce dracu, ca nu se poate odihni nimeni din cauza voastra. Somn. Acum! Si daca voi credeti ca puteti face dupa cum va taie capu', va inselati amarnic.

Letargia somnului de veci

O secunda. Succesiuni de zambete si lacrimi costelive se profileaza in infinitatea momentului. Au realizat ca e ultima clipa in conditia umorii vitroase. Dar parca timpul curge mai incet acum, tot mai incet. O bataie de inima e un veac atarnat de coltul sarcastic al zodiei, tergiversand epilogul. Impliniri radioase sunt contrabalansate de nori ce planeaza peste groapa esecului. Si atunci, ghemuiti in expectativa, ei isi expediaza salutul din urma cu un final exces de seva.

Sala de clasa care-mi digera cu jind o buna parte din adolscenta rasarea pe holul solemn al celui de-al doilea etaj al institutiei fondate la inceputurile secolului saptesprezece de catre calugarul bavarez Camil Nöffrich. Cum nu ma integram foarte comod in colectivul colegilor de clasa, cautam angajamente mai vartoase in parisia celor maturi. Incaperea lor era la distanta de doar o usa, iar cand aceasta se deschidea tumultuos la mult ravnitul tipat strident al clopotului sperantei, ei molipseau spatiul plesuv cu prezenta lor cardinala. Tineri, sclipitori, intelectuali, viciati, actuali sau viitori artisti si oameni de afaceri. Unul dintre cei cu care imparteam pareri si conceptii era el, si cum ne descopeream prin vadul involburat, miscarea noastra inceta, privirile aruncate se agatau una de alta pentru a fi consacrate de o rapida incuviintare din cap. Degetele patau aerul alb cu semne de ghilimele, de ambele parti, si corpurile porneau intr-o goana infernala pentru a se intalni la mijloc de traseu printr-o tamponare suspendata. Acesta era ritualul nostru nescris. Si era doar al nostru.

Picaturi de negru se latesc peste intreg si acum incep sa stie tot. Litera cu litera si eon cu eon.

"Locul acesta este mai sigur si ne-a evocat. Iar tie iti las portretul unui om care a stiut doar sa zambeasca.
Bem bere-n tren, cerem ce vrem, ighen, nem, köszönöm szépen. Si pe asta o vei tine minte toata viata."

Amprente

Ce repede a trecut. Aproape un sfert de secol de cand tot ies ingrat din cutiile astea cu supletea unui contorsionist, doar pentru a descoperi altele. Pereti stoici ambalati in tumultul aliteratiilor conceptionale au cunoscut soarta zidului din Berlin si acum sunt aici, calator atent ce dobandeste viziune. Ma las incet umplut de clocotul izolarii. Solitar pot sa-mi potentez acuitatea simturilor. Ochii se scalda in euforia noului necartografiat, fixand indicatoare ce-mi vor folosi ulterior.

Deschid usa si ies in frig. Imi leg fularul de gat ca un streang, cu miscari masurate. Dale din piatra sparta imi cheama talpile cu soapte sigure. Calc ferm pentru ca altii sa stie ca am fost si eu candva pe aici. Si asa, impins de dorinta cunoasterii, ma las inghitit de vartejul corcit. Privirea inca lihnita din cauza marcajelor intermitente interminabile se trezeste brusc si uita de lipsuri. Bolta masiva incrustata cu hieroglife medievale povesteste clipe de glorie incontestabila ale urbei si aduna in vanitatea ei esafoduri de paraxenie. Dincolo de arcada creste o sinagoga austera domolita de proportiile ei simpatice. Nu-mi inspira nimic ceresc. Vantul scortos se umfla in pene si imi zgarie adanc obrajii, amintindu-mi ca sunt intr-un oras portuar. Ce nesimtit e el, sa ma smulga din extravaganta mea utopica. Sunt singur aici. Oamenii din jur mi-o confirma. Totusi simt cum se declanseaza patosul acela indefinit si incontrolabil la explorarea prudenta a unui teritoriu nou. Raman temperat la suprafata. Pentru moment.

"My world is changing
I'm rearranging
Does that mean Christmas changes too..."

Ciudat belsug de conditionare reciproca intre faptele pietonilor, fie ei trubaduri fara busola sau localnici debusolati. Cu cat ma afund mai tare si strazile devin ulite, cu atat mai insufletita e sarcina ambientului. Pe zidurile stramte, armate cu barne cangrenate, se sprijina geamuri suple lungi ce au vazut multe de demult. Poteca ingusta se transforma intr-un pod si acopera unul dintre numeroasele canale intesate de rate si lebede nestingherite in pastelul lor monocromatic.

"Cocaine, heroin... come on man, I got some real good stuff. I'll even let you try it out, upfront."

N-am nevoie de anestezicul tau, n-am avut niciodata. Inca doi, trei pasi si vor fi acolo. Ma opresc calm, rotesc tabloul si fixez obiectivul. Imortalitatea e remisa doar de o apasare. La fiecare clintire sunt urmarit consecvent, de canal in stanga si in dreapta de vitrine triviale scaldate in rosu inchis. Manechinele umane degaja abordari dezinvolte, amagitoare chiar. Sunt murdare, si eu nu-mi pot depasi repudierea. O iau pe prima poteca in sus. E si mai ingusta. Canalul a disparut doar pentru a fi inlocuit de galantare. Si acolo e ea, paralizandu-mi privirea si intreg corpul. Pielea limpede este tainuita sporadic de matase mata si corpul galant de zeita e incoronat de chipul ei serafic. Isi pipaie cu limba lubrica coltul stang al buzei de sus si ma ademeneste in bratele ei. Zenit al splendorii feminine capt...

- Fifty Euros for half an hour. Upfront.
- Do you have change for a hundred?

Drumul de fier la rascruce

... treizecisisase, treizecisisapte, treizecisiopt, treizecisinoua. Stalpii tacuti din memorii uitate se succed echidistanti fata de sinele zgribulite, fiecare la doua secunde de cel din urma. Si trenul isi continua oracaitul criant, fara a tine cont de sarcina anevoioasa pe care o duce in carca, la fel cum odata intreaga glie era purtata de Atlas. Masina secata de viu este acum carcasa mecanica pentru sinidisis, o calauza inumana animata superficial de plans si ras. Fereastra insensibila e granita intre ei si mine, hranindu-mi paraxenia inconsecvent cu ratii lacunare de adevar crud. Cat de mult poftesc la ubicuitate...

- Si pana unde mergeti?
- Bucuresti.
- Sunteti student acolo?
- Da.
- In ce an?
- ... Anul patru la Academia de Studii Economice, Facultatea de Stiinte Economice in Limbi Straine, sectia germana. Nu stau in camin, am propria garsoniera, sunt necasatorit, imi place Bucurestiul noaptea, in general nu suport oamenii de acolo, fie ca e zi sau noapte, port dorul de casa zilnic la mine-n buzunar si lucrez de aproximativ doi ani, pentru a-mi intretine viciile curente ce-mi anesteziaza anxietatea.

Creionand zambetul peiorativ al biruintei dau sa evadez din inutilitatea conversatiei grabindu-mi cadrul catre albul mat de afara prin care cresc periodic acareturi febrile. Le simt freamatul patriarhal si il accept in tihna mea imanenta. Oare ei ma adulmeca din ...

- Sa inteleg ca fumati?
- Poftim?
- Ati mentionat mai devreme faptul ca va intretineti viciile, iar ca un fumator veteran ma intrebam daca imi sunteti camarad.
- Da, de vreo cinci ani buni. N-am incercat sa renunt si nici nu-mi doresc asta momentan.
- Nu va condamn, nu am cum. Si ce fu...
- Pall Mall lights de obicei. Dar nu fac diferente prea mari, fumez ce este.
- Eu fumez de douazeci de ani, urat viciu oric...
- Ma scuzati, dar ies pana pe holul vagonului.

Inchid usa compartimentului maculat, elibrandu-ma de socializarea redundanta, si imi proptesc ochii in armonia ciornei genuine. Ratacesc prin izul candid al traiului vetust presarat cu simplitate neconditionata. Mai trec doua ore. Dar cursa e lunga si mi-e greu sa ispasesc cazna asteptarii enorme. Odata ajuns acolo imi voi intra in rol, ar fi si culmea sa nu o fac. Toti o fac intr-un fel sau altul, si eu nu procedez asa pentru a ma alinia, doar pentru a nu ma aliena. Macar atat sa ma aline. As fi vrut si eu sa port lipsa prudentei acolo cu restul, in matca virginitatii existentiale, dar nu a fost sa fie. E greu drumul totusi, ostenitor, si in clipe din acestea ma mai bate cateodata gandul codaci al suicidului. Nu o s-o fac nici acum. Sunt prea las pentru asta si ma voi amagi cu noema barbatiei, cum am facut-o si pana acum. Gand pozitiv, gand pozitiv... Atitudinea pozitiva atrage reactii pozitive. Ma asez pe bancheta triviala din compartimentul acalmiei interimare. Oricum n-am ceva mai bun de facut, ma voi scufunda din planarea patimitiva si voi apuca suflul usurarii ca o acvila jinduita.

- Si dumneavoastra sunteti din Bucuresti?
...

Fii barbat

El isi culege chibzuit capul dintre labele lenese, adulmecand olmul ei coplesitor ce taie aerul ca o sageata in plina traiectorie. Si tinta finala este el. Sigur stie asta. Bravul mastodont producator de gameti fertilizanti, scutul si sulita zeului roman Marte, masculul. Carmuit de secretii endocrine isi elaboreaza in fractiune de secunda planul de atac, asemenea unui general captiv in furoarea campului de lupta. E un razboi tacut, acesta. Si desi ea isi continua nestanjenita deplasarea senzuala lipsindu-se in totalitate de orice stigmat al interesului, instinctul nu poate fi trisat. O inconjoara cumpatat si se incheaga indrituit intr-un dans al simturilor. Ametitoare taumaturgie pe tabla de sah a naturii, si ea subscrie, incingandu-se o inlantuire a impetuosului primar peste covorul gros de iarba al stepei.

Priveste-o in ochi. Fii convingator, ca si cum ai stii raspunsul la orice intrebare, chiar daca nu-l ai. Nu fii prea serios, dar nici asuprit de suras. Arata-ti bunele maniere dobandite in educatia ta martiala. Condu discutiile unde vrei tu, dar da-i pe alocuri impresia ca le guverneaza ea. Pastreaza echilibrul proportionalitatii intre interventiile verbale si las-o sa se exteriorizeze voit. Nu fii insistent. Afiseaza un aparent dezinteres rebel in presupusa ta volnicie. Nu-i fa mai mult de trei complimente, in introducere, intriga si punct culminant, pentru a avantaja deznodamantul. Daca ii faci mai mult de trei complimente, atunci ar fi bine sa fie extraordinare. Trateaz-o ca pe o femeie si fa-o sa se simta protejata in preajma ta. Evita contactul fizic pana spre sfarsitul intal...

Shh, vine.